23-24 DECEMBRIE '89, AVIOANE CRAIOVA SI IAR-urile (III)

   Si a trecut 22 decembrie cu ore nesfarsite petrecute la televizorul care ne fascina, povestea era in direct, credibila , plina de surprize si cu mult suspans, demna de un scenariu scris de oameni talentati.

   Intr-un tarziu , adorm cand au plecat toti colegii si tot stresul acelei zile ma face sa cad frant de oboseala …  pana cand, in jur de 4 dimineata suna telefonul si incep sa ma indemne  diversi prieteni sa ma uit pe fereastra si intr-adevar cand ma uit vad cerul Craiovei plin de lumini care lor li se pareau  ciudate.

   Un pic adormit si  trezit din somn le spun sa stea linistiti ca este doar antiaeriana care trage rachete sol – aer si asta insemna ca suntem bine aparati . Aveam avantajul ca stateam la etajul 3 al unui bloc situat pe un deal si aveam o panorama superba a salvelor de rachete… ce spectacol !!!

   Alti colegi plecasera la indemnul televizorului sa apere fabrica de avioane , iar eu dis-de dimineata m-am dus la Regimentul 67 de aviatie  sa asigur serviceul la IAR 93 , caci se tragea doar cu rachete..si nu cu AKM-uri  inca . Langa Craiova, la Facai (ce nume ) se afla o unitate militara cu rachete sol aer KUB  de fabricatie sovietica , rachete ghidate radar care chiar daca apesi declansatorul , nu pleaca decat daca exista pe radar o tinta reala . Se pare ca pe radar apareau.. S-au tras peste 20 de rachete in acea noapte. Au crezut ca au doborat o groaza de elicoptere inamice.

  Nici la Regiment nu era mai usor . La startul de pista dinspre oras s-a organizat un depozit de munitie – proiectile reactive nedirijate (PRND) , bombe de diverse calibre si munitie de tun , toate puse in lazi intr-o stiva  uriasa.

   Noi, (adica echipa service) primisem de la garzile patriotice care aparau cu eroism  fabrica ( nu stiu nici acum de cine ) cate un AKM  dar fara munitie . Ne-am facut job-ul sa verificam avioanele la care se  semnalau defecte si sa asiguram cat mai multe avioane disponibile ..  doar eram atacati si asta nu se intampla  la televizor.

  Stateam incordati langa pilotii de ‘ 93  legati in chingi si gata sa decoleze ca sa distruga dusmanul care ne ataca tara .. Si au inceput sa rasune ordinele de lupta :

-                  Orasul Motru in flacari

-                  Din Caracal a plecat o coloana de tancuri spre Bucuresti

-                   Puternic desant in Zona Balta Verde

Si decolau inarmati sa execute misiunea , oameni curajosi gata sa isi apere tara .

Noi asteptam incordati aterizarea si fiindca nu stiam prin radio ce se intamplase ne uitam la aterizare sa vedem daca avionul a tras . Nimic !! Numai tinte false venite pe linie miltara . De unde ? Habar n-am ..

La un moment dat se aude o rafala unui tun de avion. Toti incremenim o secunda , dupa care realizam ca a fost doar o declansare intamplatoare a unui tun de Mig 15 ce urma sa decoleze. Norocul a fost ca pilotul efectuase viraj 15 grade stanga pentru inscriere pe bretea, altfel ar fi nimerit in plin depozitul ad-hoc de munitie, cu urmarile usor de imaginat.

Toata lumea a fost calma si a spus atat : a scapat un MIG 15 cateva proiectile, nimic deosebit .

Spre dupa- amiaza suntem anuntati in regim de alarma sa ne adapostim urgent in adaposturi  deoarece a fost semnalat un palc de elicoptere 10 km sud de aeroport .

Suntem total frustrati fiindca nu avem munitie in AKM –uri , solicitam si noi  ofiterilor din Regiment care ne refuza – nu le puteau justifica dupa…. ??

Oricum prima masura care am luat-o a fost sa punem prelata pe microbuzul nostru service vopsit si inscriptionat in alb albastru ( sa nu ni-l  distruga inamicii) – fiecare cu ce il doare .. dar nu a aparut nici un elicopter in final.

Oricum pe la ora 17 programul de lupta se incheia si am plecat catre fabrica linistiti – distanta e de cca 2 km.

Aveam o coloana auto avand in fata doua masini militare rusesti UPG si ARPA , adica generatoare de presiune hidraulica la sol si de curent , intr-adevar aratand cam urate si razboinice pentru necunoscatori si in spate microbuzul nostru obosit dar vopsit in fite de tineri ingineri .

In apropriere de fabrica rasarise un TAB – sa ne apere , doar era mare nevoie . Cand s-a apropiat coloana noastra , brusc TAB-ul a inceput sa traga – noroc ca doar in aer – Colegii din prima masina au avut inspiratia sa scoata pe geam o batista alba – nici acum nu inteleg de unde au avut-o pe vremurile alea – dar oricum a functionat si am ajuns la poarta fabricii unde niste bravi ingineri de la proiectare , imbracati in garzi patriotice si cu AKM-uri cu munitie ne-au intrebat senin cine suntem . Foarte ciudat , se primise un telefon prin care se anunta nu stiu  pe ce linie sau de catre cine faptul ca spre fabrica se indreapta un autobuz cu teroristi .. Adica noi !!

Cand am ajuns tensiunea  era maxima si am fost somat de catre colegi sa spun cine sunt si cine sunt ceilalti . Au controlat la sange masinile, inclusiv trusele de scule ale muncitorilor, dar credeti-ma erau gata sa ne impuste desi ma cunosteau foarte bine.

Finalul a fost de stand-up comedy : am fost pechezionati la intrare cu mainile sus, in care tineam AKM –ul si munitia de care intre timp facusem rost – oricum nu o sa inteleg ce cautau acei colegi condusi de un inginer cu o viitoare frumoasa cariera politica si in prezent.

A continuat show-ul si pe 24 decembrie , cand in plus s-au alaturat si doua IAR 99 ale Centrului de incercari in zbor, ridicate de la sol sa verifice cabanele lui Ceausescu .

Pe  25 Decembrie, am fost anuntati si noi in calitate de civili aflati pe acolo, sa eliberam pista intru-cat foarte curand vor ateriza avioanele militare  sovietice de transport .  Se pare ca le chemase cineva dar nu au mai ajuns  … din fericire  …

Si asa am pornit apoi  in lume … catre lumea larga .. incolo… catre Caracal ( vorba lui  Marin Sorescu )

22 DECEMBRIE '89, AVIOANE CRAIOVA SI IAR-URILE (II)

        Era 22 decembrie ora 7  dimineata. Totul pare normal  in Craiova  si  cele 30 autobuze, sau curse speciale cum le numeam noi,  asteaptau in statii sa transporte salariatii catre Avioane .

       De obicei fiecare  are o rutina a lui, un loc preferat in autobuz, unii discuta in grupuri mici, altii dormiteaza morocanosi , dar astazi e altceva, autobuzele sunt pline de cei care s-au intors din trenurile trimise in Timisoara. Au plecat fortat,  dotati cu bate  si au fost trimisi sa inabuse revolta de acolo, sau sa apere tara de invazia ungurilor, cum li se spusese . Unele trenuri au fost oprite pe traseu dar cateva chiar au ajuns acolo , iar presupusii batausi au fost intampinati in gara din Timisoara de oameni liberi, care le-au oferit hrana si cel mai imporant , gustul libertatii !  i –au plimbat prin oras, le-au povestit ce se intamplase acolo si i-au convins …… Erau deja dornici sa se intoarca si sa  lupte pentru cauza lor ..

 In acea dimineata pregateam  doua IAR 99 pentru  testare la  Centrul de incercari in zbor, cand muncitorii , convinsi de cei care se intorsesera de la Timisoara, au inceput sa se adune in curtea fabricii .

Destul de repede, in jur de ora 8.30 , portile erau deschise si o coloana masiva de 2500 oameni a plecat catre oras ai au inceput sa se auda primele lozinci invatate la Timisoara.

Am parcat  repede cele doua IAR-uri in hangar, asigurandu-ne ca sunt in siguranta si am inceput sa alergam sa prindem din urma coloana de manifestanti.

Pe soseaua spre oras  eram  salutati enigmatic cu semnul victoriei   de «’turistii » rusi  care treceau catre Bucuresti  venind dinspre Yugoslavia  in Ladele lor , cate doi baieti bine facuti si tunsi scurt.

Au inceput imediat zvonurile – ne asteapta trupe de securitate la intrarea in oras  pregatiti sa ne opreasca , au aparut primii lideri ad-hoc si totodata marea teama ca se va trage .

            Doream sa fim cat mai multi si treptat ni s-au alaturat cei de la Intreprinderea de utilaj greu,  in frunte cu directorul de atunci (in cativa ani  va deveni  proprietarul fabricii)  . Salariatii de la Electroputere au refuzat sa iese din fabrica  si se zvonea  ca sunt paziti de securisti cu caini , iar  portile de la sectii fusesera sudate. Un coleg a luat un steag si a inceput sa alerge prin sectii chemandu-i sa iese in strada unde ii asteapta cateva mii de oameni . Pana sa ii convinga, coloana se miscase si cand au ajuns si cei din Electro in sosea nu mai era nimeni , va dati seama de stupoarea creata.  Altii stateau la cozile de alimente sau lucrau la blocurile in constructie de pe traseu, privindu-ne cu nedumerire si uimire dar isi vedeau in continuare  linistiti  de treburile lor.

Ceva totusi mi se parea in neregula. Desi Avioane Craiova avea conducerea formata numai din ofiteri iar paza era asigurata de Securitate , portile se deschisesera larg pentru manifestanti si singura cerinta a fost sa nu se faca distrugeri in oras. Trecusem pe langa Regimentul 67 de aviatie si nici acolo nu fusesem opriti, dar cel mai ciudat a fost cand am vazut in primele randuri un inginer de la centrul de calcul care fusese avansat de curand direct capitan activ,  din civil  - nu era altul decat fiul generalului Rosu comandant al Armatei a III a – fortele din Oltenia si sudul tarii ,  de altfel un tip departe de a fi genul de revolutionar .

La un moment dat ni s-a alaturat si un domn cu o camera video, privit la inceput cu circumspectie . (mai jos e un link cu inregistrarea facuta)

           Ajunsi la Primarie, am fost blocati de un cordon de scutieri , cateva masini de pompieri si niste TAB-uri.

         Se parea ca se va ajunge la o confruntare cu fortele de ordine dar starea de spirit te impingea catre orice sacrificiu, lozincile invatate la Timisoara rasunau din mii de glasuri.

           Parea ireal si era clar ca nu se mai putea da inapoi.

         Au urmat minute lungi in care asteptam ceva , nu stiam exact ce  si singura incurajare a fost gestul scutierilor care ne-au aratat incarcatoarele goale ale automatelor . Intr-un final s-au retras brusc , multimea navalind in piata Prefecturii,printre blindatele ale caror echipaje s-au alaturat manifestantilor. Era in jur de ora 11 si nu stiam nimic din ce se intampla in Bucuresti sau restul tarii .

        Primul secretar a incercat sa vorbeasca la o statie de amplificare , fara nici un rezultat, iar imediat ce a inceput sa emita TVRul  Liber, locatarii din blocurile aflate in jurul pietii ne-au strigat informandu-ne din balcoane despre sinucidera lui Milea si apoi fuga lui Ceausescu.

          A urmat pentru  cei  din piata un moment de bucurie si o  eliberare din tensiunea si teama ce ne cuprinsesera, momente de exaltare care nu credeam ca le vom trai vreodata.Altii , mai pragmatici, s-au imbulzit pe usa Comitetului judetean de partid , usa pe care aveau sa iese mai tarziu ca senatori, deputati sau oricum nu cu mana goala , macar viitori lideri sindicali sau revolutionari profesionisti  .

      A aparut in balcon Tudor Gheorghe, a cantat frumos  si  am plecat  catre casa  linistiti si multumiti, convinsi de schimare, doar in Comitetul judetean de partid erau acum numai oameni noi si urma sa privim totul la  televizor , unde incepuse reality showul lui Iliescu &Co , emisiune care ne va tine anesteziati mult timp de acum.

      Se terminase o epoca , se terminase razboiul rece , eram plini de sperante si iluzii crezand cu naivitate ca binele a invins raul pentru totdeauna, la fel ca in basmele copilariei noastre.

 

Acum stim cu totii urmarea si urmarile ….

Aici sunt cateva linkuri ce ilustreaza cateva  scene din poveste …

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie '89 - Muncitori din Oltenia, aduşi la Timişoara cu trenuri, să lupte cu ”huliganii”

http://www.mediafax.ro/social/25-de-ani-de-la-revolutie-21-decembrie-89-muncitori-din-oltenia-adusi-la-timisoara-cu-trenuri-sa-lupte-cu-huliganii-foto-13733187

 Imagini de la Revoluție, difuzate în premieră -  Craiova

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/1989+Anul+care+a+schimbat+lumea/VIDEO+Imagini+de+la+Revolutie+difuzate+in+premiera

Grigore

DECEMBRIE '89, AVIOANE CRAIOVA SI IAR-URILE (I)

    Inceputul lui decembrie 1989 , cu toate evenimentele ce au urmat , ma gaseste seful Atelierului Service Pista la Avioane Craiova , alaturi de un  grup mic de ingineri de aviatie tineri, majoritatea inca in stagiatura, plini de entuziasm si pasionati de aviatie , doi maistri talentati  cu multa expereinta si o echipa de muncitori trecuti prin multe.

   Ne ocupam  in principal de testarea la sol a avioanelor IAR 93 si IAR 99, predarea catre Centrul de incercari in zbor unde se efectuau cele cinci zboruri test pentru probele de casa, urmate apoi de predarea catre beneficiar , inclusiv alte  doua zboruri de receptie.

  In paralel asiguram  service-ul in garantie si post garantie pentru toate avioanele livrate armatei.

Imi placea ce faceam si numai de monotonie nu aveam parte, fiecare zi de zbor, fiecare avion care ne dadea batai de cap ne facea sa ne simtim bine, fara team building, socializare sau interactiune programata.

Mai jucam un fotbal , mai beam cate o bere dupa ce verificam sticla de urme de ulei si de impuritati, mai discutam cum sa facem rost de niste pui sau carne, de bancuri noi nu se ducea lipsa , comentam filmele vazute pe antena de sarbi, iar profesional chiar aveam ce face. Eram si noi uimiti cum ni se acordase incredere de catre conducerea fabricii sa facem aceste joburi  , iar de politica PCR  nu ne intreba nimeni nimic. Parca eram izolati de lume si existenta noastra gravita in jurul IAR-urilor.

Pe 16 decembrie am plecat pentru  training la Turbomecanica, unde anual trebuia sa fim atestati pentru pornirea si verificarea la sol a motoarelor Viper. Orice delegatie la Bucuresti era un eveniment cand mai ieseai din rutina, poate cumparai niste salam de vara ce il uscai pe balcon, dupa ce il dadeai prin faina sa semene cu cel de Sibiu, dormeai pe la rude si incercai sa mai inveti ceva pentru examenul de atestare.

In dimineata de 21 decembrie ne-am dus la Turbomecanica, la cursuri, ca de obicei dar acestea nu s-au mai tinut. Stiam cate ceva despre Timisoara , banuiam si speram  toti ca se va intampla o schimbare , doar crescusem cu tata ascultand Europa Libera sub plapuma sa nu-l auda vecinii , auzisem de RDG , Ungaria si Cehoslovacia dar totul parea la noi incremenit .

Colegii de la Turbomecanica ne anunta ca s-au anulat cursurile, ei trebuie sa mearga cu totii la miting, unde stim ce a urmat, iar noi am fost chemati de Directorul Avioane Craiova sa ne prezentam urgent la fabrica.

Un pic confuzi si speriati, sarim in primul tren spre Craiova unde ajungem in jur de ora 15, urmand sa ne ducem de urgenta  la fabrica, iar odata ajuns acasa aflu de la familie despre mitingul din Bucuresti si de faptul ca cei de la Avioane,  Electroputere si alte fabrici fusesera imbarcati direct de la servici in trenuri cu destinatia Timisoara in  seara de19  decembrie.

Era o actiune a Garzilor  Patriotice  avand ca scop reprimarea revoltelor de la Timisoara de catre muncitori, care intre timp fusesera dotati cu bate si ingramaditi fortat in trenuri.

Se daduse ordin sa plece 1000 de oameni la Tiimsoara. Era schimbul doi si nu aveau atatia. S-au dus la caminul de nefamilisti si au adunat conform ordinelor. 

Familia era speriata si vecinii vorbeau in soapta despre ce se intampla, nimeni nu stia nimic despre cei plecati , care se dusesera  normal la servici si acum nu  se stia  unde erau   sau ce urmau sa faca,

Un simt al datoriei exacerbat ma face sa sar in masina si sa ma duc la fabrica, unde gasesc o atmosfera tensionata si plina de incertitudini. Directorul col. Ing Dumitru Geanta, directorul tehnic lt.col.ing Ion Bratu si seful de sectie cpt. Ing Ioan Starcu  (observati ca erau toti ofiteri) ma asteapta intr-o atmosfera oncordata , iar eu parca nu inteleg inca gravitatea situatiei. Nu vazusem mitingul si nu traisem drama celor imbarcati in trenuri spre Timisoara. Puteai citi pe fata lor ca situatia e grava rau !

Fabrica era pazita de o companie a Securitaii, cu corp de garda si armament si  tot ce trebuie penrtu paza unui astfel de obiectiv… conform regulamentelor in vigoare atunci.
Puteau controla tot .. daca ar fi avut ordine de sus  !!!

Mi se spune ca in calitate de sef Atelier Service  trebuie sa ma duc imediat la Regimentul 67 unde sunt in dotare IAR-urile 93 (sa nu uitam ca erau avioane de atac la sol si bombardament ) sa conduc echipa service care déjà era acolo , asigurand buna functionare a tuturor avioanelor.  Oricum asta era job description pentru mine si asta trebuia sa fac.

Ajung repede acolo (sunt doar 3 km) si incep sa inteleg ce se intampla …. Unitatea militara era in alarma de cateva zile, IAR-urile 93 erau gata de decolare, iar la capatul pistei erau doua AN – 26 cu trapele deschise, gata sa imbarce toata logistica unei dislocari pe alt aeroport.

Se zvoneste despre dislocare pe Caransebes sau Sibiu, oricum cat mai aproape de Timisoara ……..

Sibiul raportase ca nu este  de acord sa primeasca IAR-urile, Gearmata adica Timisoara nici atat, ramanea Caransebesul….

Ma intalnesc cu colegii si treptat incep sa intru in atmosfera tensionata. Incercam sa remediem orice defectiune a vreunui avion si  astfel sa nu avem avioane indisponibile (aveam si noi targeturi). Treptat pe pista roind de militari si cu echipa noastra ca product –support, se lasa intunericul normal al unei zile de decembrie care acum stim ca nu a fost una obisnuita.

E intuneric bezna, se vede doar jarul tigarilor aprinse si sunt discutii intre niste umbre, neputand sa vezi fata interlocutorilor.

Se comenteaza sec – erau pilotii :

   - Daca primesc ordin sa bombardez Timisoara, o sa aterizez in Yugoslavia !!

   -  Daca primesc ordin sa bombardez Timisoara anunt incendiu la bord si catapultez !!

Si acum imi pare rau ca nu stiu cine au fost acesti oameni, sunt doar eroii necunoscuti ale aceleor zile de Decembrie…

Treptat incepem sa simtim ceva si atmosfera se schimba, devine usor, usor, una de  revolta ….

Trece si aceasta noapte ciudata si vine 22 Decembrie – D day

O SA URMEZE