marți, 17 iulie 2018

Avioane de recunoastere si supraveghere (II)

 Dupa terminarea Primului razboi mondial, toti conducatorii tarilor participante si-au luat angajamentul ca nu se va repeta niciodata o tragedie de nivel global. S-au semnat tratate, s-au impartit teritorii, au disparut imperii, s-au infiintat noi state, multe popoare si-au regasit dupa multe veacuri libertatea.
Omenirea si-a vindecat ranile, a rasuflat usurata, a sperat ca raul a disparut si gata, totul a fost un cosmar urat, care trebuie uitat.
Odata cu optimismul general, a aparut si o tendinta de limitare a cheltuielilor militare, toti sperand intr-o pace vesnica. In domeniul aviatiei, conflictul s-a incheiat cu un mare surplus de avioane si piloti, precum si capacitati excedentare de productie.
Au aparut posta aeriana, nenumarat show-uri aeriene pentru un public curios si dornic de senzational, precum si primele dezvoltari  ale aviatiei civile de transport.
Este epoca marilor raiduri si a recordurilor de viteza sau inaltime, temeritatea pilotilor fiind de fiecare data pe prima pagina a ziarelor, adevarati eroi ai vremurilor.



Camere fotografiere

  Cum aviatie de recunoastere a fost  de o importanta majora in luptele din ww1, transferul tehnologiei aferente in domeniul civil, s-a materializat in dezvoltarea fotogrammetriei  si a cartografiei aeriene la nivel global.
   In astfel de situatii, intreprinzatorii de geniu reusesc sa construiasca afaceri de un succes incredibil.
Probabil cel mai cunoscut in domeniu a fost Sherman Fairchild . Initial primele produse ale sale nu au avut succes in relatia cu armata americana, tatal sau fiind nevoit sa plateasca pierderile fiului.
Dupa ww1, a  folosit avioane Fokker D VII , cumparate din stocurile preluate de la nemtii invinsi, a dezvoltat noi aparate foto si a avut un imens succes in fotogrammetrie si cartografiere. 
Fairchild si-a infiintat si dezvoltat  propria productie de avioane initial specializate pentru astfel de misiuni, respectiv Fairchild aircraft, avand cabine presurizate si camere foto incalzite pentru altitudini mari.
In final a reusit  sa construiasca circa 90% din camerele foto folosite de aliati in ww2 si apoi camerele pentru  programul Apollo sau  avioanele SR 71.
Din afacerea derivata din recunoasterea aeriana,  s-a format una din companiile de varf in domeniul aviatiei. 

Camera foto Fairchild 1 




HK 19 Carl Zeiss - camera de mana 


Nippon Kogaku ( actualul Nikon)  Aerial Automatic Type 2


Camera F24  RAF


Noile aparate foto au folosit "nitro filmul" inventat de George Eastman, fondatorul Kodak.
Treptat s-a dezvoltat folosirea eficienta a camerelor foto pentru recunoasterea aeriana, tehnologia evoluand de la imagini verticale sau oblice luate de camere fixe, sau de mana  ajungand la sistemul 
cu 3 camere, denumit de americani  trimetrogon. O camera este orientata in jos , celelalte fiind indreptate in lateral , cu un unghi de 60 grade fata de verticala, suprapunerea realizand vizualizarea stereoscopica.
Denumirea este derivata de la lentilele Metrogon fabricate de compania Bausch and Lomb, infiintata de doi emigranti germani in SUA. Se pare ca sunt de fapt o copie a lentilelor Topogon, patentate de Carl Zeiss in 1933.  Ambele sunt lentile cu unghi de  deschidere focala mare (90-100 grade) si cu raport focal de 6.3 , cele mai folosite avand o distanta focala de 150 mm.
Sistemul cu trei lentile ofera mai multe avantaje : intr-un singur zbor se acopera o suprafata mai mare de teren : nu mai este necesara o precizie deosebita a traiectoriei de zbor, fiind posibile si variatii in altitudine : timpul necesar este redus de circa 6 ori fata de o fotografiere simpla , verticala.
Pentru acest tip de camere, cresterea distantei focale micsoreaza suprafata acoperita , dar ofera detalii mai precise. In mod similar, odata cu cresterea altitudinii creste suprafata si scade precizia.

Trimetrogon



Trimetrogon F 14

Imagini pentru tank



In afara de americani si germani, japonezii au produs aparate fotografice de foarte buna calitate.
Principalul furnizor a fost Nippon Kogaku, infiintata in 1917 . Aceasta a adus opt specialisti germani in proiectare si lentile care au lucrat sub contract intre 1921 si 1926 , instruindu-i pe localnici.
Firma este acum celebra Nikon.

Au fost folosite si sisteme de fotografiere pe timpul noptii, utilizand "flash-bombs' de 8.6 kg.

Flash bombs montate pe un Mosquito



Fotografie din 1943 deasupra santierului naval La Spezia
In foto se vede marcat cu  o nava in doc si un Lancaster in zbor

 Treptat, s-a tecut la camere fixe mult mai performante, avand sistem de incalzire si posibilitatea folosirii la inaltimi de pana la 13 000 m.
Camera Rb 30 Luftwaffe

Camere F 24 produse de englezi

K-17 aerial camera with 12 inch lens


Cu toata dezvoltarea tehnica a sistemelor de fotografiere, avantajele sale nu au fost intelese si acceptate foarte curand de conducatorii militari. Inca multi erau tributari ca si gandire razboiului de transee.
Primii care au inceput recunoastere aeriana strategice, cu aparate performante, au fost britanicii, care in primavara lui  1939, au folosit un aparat civil Lockheed A-12 Super Electra pilotat de australianul Sydney Cotton. Acesta avea camere foto ascunse, efectuand 15 zboruri deasupra Germaniei si Italiei deasupra unor obiective de importanta militara.
In acelasi timp, nemtii executau si ei misiuni secrete cu un He 111  , special dotat, inmatriculat civil la Lufthansa,  deasupra Frantei si Angliei. Cu mai multe avioane Dornier Do 22 s-au executat 500 de misiuni deasupra Rusiei. Desi unul din avioane s-a prabusit si rusii au gasit camerele, Stalin fiind aliat cu Hitler in acea perioada  nu a reactionat.

Dezvoltarea aviatiei de recunoastere va fi legata pe parcursul ww2 de doctrinele militare ale combatantilor.
Au existat abordari diferite, accentul fiind pus in general pe rolul tactic, asemanator cu cel din ww1, respectiv sprijin pentru reglarea tirului de artilerie terestru sau naval si supravegherea fortelor inamice in imediata apropiere a frontului.
Chiar si in Germania, aviatia de recunoastere era considerata ca o arma auxiliara a fortelor terestre, sau navale.
Intr-un mod diferit, englezii si americanii, avand in doctrina militara folosirea bombardamentelor strategice, au dezvoltat un sistem complex de recunoastere aeriana strategica, cuprinzand colectarea de imagini, interpretare, analiza si estimare.

Avioanele pentru recunoastere tactica, au fost de obicei avioane usoare, unele chiar neinamramte, cu caracteristici STOL, fiind folosite si pentru legatura sau ambulanta. Englezii  le foloseau cu denumirea plastica de  Aerial Observation Post.(AOP).
Clasificarea este un pic subiectiva, multe dintre avioane avand mai multe roluri, gen bombardament usor, sau atac la sol.
Se foloseau camere foto de mana si raportarile prin radio sau verbale.
Datorita faptului ca zburau la altitudini joase fara a patrunde adanc in teritoriul inamic, numarul de pierderi in lupte a fost relativ mic,  Misiunile de acest gen sunt acum efectuate de drone.

Avioane  de observare


Avion german fabricat din 1937 pana in 1960 in circa 2900 exemplare, 43 fiind importate de noi 
S-a fabricat si in Romania la ICAR Bucuresti , 10 pana in 1944 inca 70 aparate intre 1945 si 1948.
Ca exemplu de utilitate, Rommel obisnuia sa zboare pentru a cerceta personal teatrele de operatii cu un Storch. 

Imagini pentru rommel fieseler storch



Au fost construite 864 aparate, folosite in majoritate pentru recunoastere tactica pe frontul de est.
Romania a avut 6 aparate pe parcursul ww2.

Imagini pentru Focke-Wulf Fw 189 Uhu


Avion produs de englezi - peste 1600

Imagini pentru Auster Aircraft Limited


937 construite si folosite de aviatia nipona. Design inspirat de Storch.

Imagini pentru Kokusai Ki-76,



1337 construite
Tachikawa Ki-36 98chokkyo.jpg




A fost folosit de americani in varianta militara sub numele de L -4 Grasshopper.
Codificarea aparatelor de liaison era L - urmata de o cifra si porecla grasshopper.
S-au construit peste 20 000 aparate, inclusiv varianta civila. Se glumea  ca trecera la varianta militara a implicat doar vopsirea avioanelor in verde.

Piper Cub Góraszka (cropped).jpg


Este singurul avion de acest tip proiectat special pentru uz militar , nu derivat dintr-unul civil.
Construite 3900.
L-5futureshox.jpg




Au fost o familie de avioane franceze dezvoltate in anii '30.
Construite 285.
Mureaux113.jpg



A fost avionul de baza al rusilor pentru misiuni de recunoastere, fiind folosit si pentru bombardament usor. S-au construit peste 7000 de bucati.



Polikarpov R-5.JPG


Unul din cele mai reusite avioane de observare ale anilor "30, fiind fabricate 4000 de exemplare, inclusiv 225 sub licenta in Romania.
A fost utilizat in peste 20 de tari, inclusiv SUA ( 300 avioane).
Deci, in Romania se producea unul din cele mai de succes avioane ale perioadei interbelice cu rolul de recunoastere tactica.  Sa nu uitam ca francezii erau cei mai buni in recunoastere aeriana in timpul ww1.
Pe baza cunostintelor acumulate din productia acestuia , au urmat  :


IAR 37IAR 38 și IAR 39  


Imagini pentru iar 37



În 1936 Uzina IAR a realizat proiectul unui avion de recunoaștere si bombardament ușor derivat din avionul francez Potez 25. Inițial acest avion a fost echipat cu motorul IAR 14K, motor de tip Gnome-Rhône Mistral Major, care era fabricat sub licență. Prototipul (IAR 37.1) a fost testat în primăvara anului 1937, iar ca urmare a bunelor rezultate la testare a început fabricarea lui sub denumirea de IAR 37. Pe baza unui contract cu Ministerul Aerului și Marinei, până la sfârșitul anului 1937 se livraseră 50 de bucăți.
În continuare motorul IAR 14K n-a mai fost disponibil, ca urmare s-a pus problema adaptării altui motor. În vara anului 1938 a fost adaptat motorul BMW-132A, de 700 CP, pentru care a fost nevoie de câteva modificări ale celulei. Versiunea echipată cu acest motor s-a numit IAR 38 și din această versiune s-au fabricat 75 de exemplare.
În noiembrie 1938 a fost disponibil noul motor IAR 14K II C32,[1] motor cu care au fost echipate 49 de avioane IAR 37, însă, datorită variantelor de motoare tot mai puternice, au apărut probleme la structură, care au necesitat modificări ale proiectului inițial. Primul aparat din noua variantă, numită IAR 39, a efectuat primul zbor în data de 13 martie 1940,[1] iar până la sfârșitul anului au fost produse 95 de bucăți. Deoarece uzinele IAR erau aglomerate cu fabricarea avioanelor IAR 80 și bombardiere SM 79B, începând cu anul 1942 producția a fost transferată la SET București,[1] unde avionul a primit și un motor îmbunătățit, motorul IAR 14K IVC. Varianta fabricată la SET s-a numit IAR 39A. Producția a încetat în toamna anului 1944 după ce fuseseră produse 160 de avioane. La seria avioanelor produse la SET s-a adăugat litera „S”
Desi pareau  avioane depasite pentru acele vremuri, au participat la toate actiunile militare romane din 22 septembrie 1941 pana in 9 mai 1945 , in principal efectuand misiuni de observatie pe linia frontului sau deasupra Marii Negre,  bombardament usor si atac la sol.
Niste avioane care au facut fata cu succes, in mod paradoxal, cerintelor unor avioane de acest tip.
Au zburat pana la inceputul anilor '60.


Avioane de cercetare maritima

Dupa ww1, solutia folosita pentru astfel de avioane a fost catapultarea unor hidroavioane de pe crucisatoare sau distrugatoare, care amerizau, dupa care erau ridicate pe punte.
Misiunea acestor avioane era de a repera navele inamice sau de a corecta tirul navelor asupra tintelor terestre.
Odata cu aparitia portavioanelor , aceste misiuni au inceput sa fie indeplinite si de avioane ambarcate  de alte tipuri.


Supermarine Walrus.jpg


740 de bucati produse in UK intre 1935 si 1944.


OS2U-2 Kingfisher in flight 1942.jpg

1538 avioane produse incepand cu 1938.
A fost folosit pe crucisatoarele Iowa dotate cu 2 catapulte, impreuna cu avioane Curtiss SC Seahawk.


E13A-3s.jpg


1418 aparate produse intre 1941 si 1945.
Cuirasatele Yamato si Musashi erau dotate cu cate 4 Aichi E13A pentru recunoastere si cate 3 Mitsubishi F1M   pentru dirijarea tirului de artilerie. Aveau cate doua catapulte si o macara de 6 tone pentru ridicarea avioanelor la bord.


322 aparate folosite intre 1935-1945.
Curtiss SOC-1.jpg

Folosire pe un distrugator clasa Northampton






541 construite, folosit si de Romania in ww2. (24 aparate livrate in 1944,  22 fiind confiscate de rusi )

In timpul ww2 , se va trece la un alt nivel al aviatiei de recunoastere, cea strategica.


joi, 5 iulie 2018

Avioane de recunoastere si supraveghere (I)

  Avionul de recunoastere a fost initial un avion militar proiectat pentru a realiza colectarea de imagini, observarea manevrelor inamicului sau reglarea tirului de artilerie.
Cu timpul, odata cu dezvoltarea tehnologica, acest rol a fost crescut : acum avioanele sunt folosite pentru imagery intelligence (IMINT)signals intelligence (SIGINT - clasificate in COMINT - receptia comunicatiilor intre persoane si ELINT   - informatii de la alte surse decat convorbiri telefonice, text sau email ) .
De fapt, aceste  sisteme sunt forme de strangere a informatiilor de diverse tipuri , toate facand parte din domeniul culegerii de informatii (intelligence gathering).


Imagini pentru sr 71

Scurta istorie

 Dupa Revolutia franceza, Charles Coutelle a  facut studii folosind balonul L' Entreprenant, acesta fiind considerat primul aparat de zbor de recunoastere, utilizat prima oara in batalia de la Fleurus  in conflictul cu Austria din anul 1794.
Balon observare


Ulterior, baloanele de observatie au fost folosite in timpul razboiului civil american (1861-1865) si a celui franco-prusac (1870-1871), iar englezii le-au folosit in razboaiele cu burii in Africa de Sud.
Dupa aparitia aparatului de fotografiat, au fost realizate si primele fotografii aeriene in scop de recunoastere, din baloane sau zmee. 

Fotografiere din zmeu


 La inceputul secolului XX  au fost folositi si porumbeii pentru fotografierea aeriana.


Fotografie dintr-o racheta lansata de Alfred Nobel - 1896 



 Au fost facute si incercari de folosire a aparatelor de fotografiat montate pe diverse tipuri de rachete, dar, in final, avioanele s-au dovedit a fi ideale pentru recunoasterea aeriana,
In timpul WWI, s-a atins apogeul folosirii baloanelor de observatie in principal pentru reglarea tirului de artilerie. Observatori aflati in astfel de baloane la diverse altitudini, puteau vedea efectele tirului la cativa kilometri distanta ai transmiteau datele la sol prin telefon. Ridicate la o inaltime de pana la 2000 m si ancorate de sol, aceste platforme erau instabile la vant si tinte usoare de doborat de avioanele de vanatoare.
Germanii au folosit si Zeppeline, mai ales pentru recunoastere maritima.




Observator german lansand o racheta de semnalizare



 Balon romanesc de observatie WWI


Balon german distrus de un avion al aliatilor



 Prima misiune de recunoastere aeriana efectuata din avion, a avut loc in timpul razboiului italo-turc pe data de 23 octombrie 1911 de catre pilotul italian cpt. Carlo Plazza . in Libia.
Au urmat apoi primele misiuni desfasurate in razboaiele balcanice 1912-1913, de catre mercenari nemti in slujba otomanilor si de bulgari.

WWI

  Recunoasterea aeriana a fost cea mai importanta din misiunile efectuate de fortele aeriene ale tarilor aflate in conflict pe parcursul WWI
Desi publicul a fost atras de asi ca Richthofen, Bishop , Guynemer si Rickenbacker , pilotii si observatorii aerieni, au avut un rol esential, chiar daca nu asa spectaculos ca cel al vanatorilor, pe toate fronturile din acest razboi.
 Acuratetea informatiile culese si transmise rapid, a schimbat modul de derulare a actiunilor de lupta, in primul rand prin cresterea eficacitatii barajelor de artilerie, acestea producand cele mai multe victime dintre toate armele.
Aviatia in acea perioada era departe de a fi o arma puternica din punct de vedere al capacitatii de distrugere. Avioanele erau destul de firave si cu o putere de foc redusa, nefiind capabile de a produce mari daune inamicului.
Spectaculoasele lupte intre vanatori, aveau de fapt ca scop asigurarea protectiei pentru avioanele de recunoastere, care pe baza informatiilor culese, dirijau eficient artileria.
La izbucnirea razboiului, Franta avea 141 avioane de recunoastere, Germania 285, iar Marea Britanie a trimis 50 de avioane pentru forta sa expeditionara.
Au existat astfel de aparate folosite si de Austro Ungaria, Italia si Rusia.
Pana atunci, pentru colectarea de informatii era folosita cavaleria, devenita neutilizabila in cazul razboaielor din transee.
La inceputul razboiului, nu exista o doctrina pentru recunoasterea aeriana, aceasta fiind dezvoltata pe baza experientelor, de foarte multe ori tragice, acumulate  pe parcursul misiunilor.
Echipajele acestor tip de avioane au avut o rata a mortalitatii foarte ridicata.
In aprilie 1917, cunoscuta ca luna sangeroasa pentru aviatia aliatilor, speranta medie de supravietuire pentru pilotii de recunoastere era de 69 ore de zbor.
Initial, pilotii avioanelor efectuau o recunoastere vizuala, eventual schitand pe harta in timpul zborului principalele observatii.
Recunoasterea aeriana putea deja preveni ofensive iminente, folosea la identificarea pozitiilor inamice sau amice, eventual concentrarea de trupe,  conducea eficient  artileria. 
Daca dirijarea focului din baloane era limitata, avioanele de recunoastere au marit raza la 20 km, respectiv raza normala de actiune a artileriei din acea perioada.
Treptat, au ajuns sa penetreze 80-90 km in spatele liniilor inamice, zburand la peste 6 000 m.

Pentru dirijarea focului de artilerie, s-a incercat transmiterea de mesaje scrise lansate din avion, folosirea de rachete de semnalizare sau efectuarea de manevre acrobatice codate.
Problemele au fost rezolvate dupa montarea primelor aparate de radio la bord, incepand cu 1915. care erau de fapt doar transmitatoare in Morse, fara a fi si receivere.

Initial, s-a incercat folosirea aparatelor foto operate manual de catre piloti, rezultatele fiind de slaba calitate.
Treptat, s-a trecut la camerele foto verticale, comandate de un operator specializat, montate in avioane biloc tandem. Aceste avioane aveau initial o viteza mica si o altitudine joasa, fiind victime sigure ale apararii antiaeriene si ale vanatorilor. Majoritatea nu aveau armament la bord, de multe ori echipajele folosind arme improvizate.

Avion B.E.2c al Royal Flying Corps






Aparate foto Zeiss

Imagine similară

Camerele foto montate vertical erau destul de voluminoase si grele, fiind dificil de montat pe avioanele usoare. Aliatii au realizat o standardizare, folosind aparate cu placi fotografice de 18x24 cm si distanta focala  de 25, 50 si 120 cm, cea mai folosita fiind cea de 50 cm.
Aparatele foto germane si italiene foloseau , in general, placi fotografice 12x18 cm.
In acea perioada, se foloseau placi de sticla pentru realizarea negativului, filmul fotografic fiind inca nesatisfacator ca si calitate a imaginilor obtinute.
Operatorul foto trebuia sa schimbe placile, lucru destul de dificil , considerand ca la 6000 m temperatura este de -25 C , iar cabinele erau deschise.


Primele sisteme de oxigen avion Gotha



Costum de zbor cu masca incalzita electric
Rumpler C VII - plafon 7500 m


Imagini pentru Rumpler C.VII

Varianta denumita Rubild, in care tot armamentul a fost inalaturat si inlocuit cu aparate foto, a avut cele mai bune performante dintre avioanele de recunoastere din timpul wwl . Cu un plafon de 7500 m si viteza de 160 km/h la o altitudine de 6000 m, a fost practic invulnerabil in fata vanatorilor aliati, care nu atingeau aceste altitudini. A existat si o varianta inarmata de recunoastere dotata doar cu radio.

Avioanele de recunoastere lansate de la bordul navelor de lupta , precum si hidroavioanele, au schimbat practic razboiul pe mare.

Sopwith 1 1/2 Strutter  lansat de pe HMS Australia 1918




Imagini ww1



Frederick Charles Victor Laws a început experimente în fotografie aeriană în 1912,  folosind  dirijabile. El a descoperit că fotografiile verticale realizate cu suprapunere de imagini, ar putea fi folosite pentru a crea un efect stereoscopic,  generand astfel o percepție de adâncime ce putea ajuta în cartografiere și culegerea de informatii. 

Piloții englezi au început să folosească aparate de fotografiat pentru a-și înregistra observațiile în 1914, iar in bătălia de la Neuve Chapelle, din 1915, a fost fotografiat întregul sistem de tranșee german. 

În 1916, Imperiul Austro-Ungar a făcut fotografii aeriene verticale  deasupra Italiei pentru a realiza hărți detaliate.
Fotografie aeriana 1915

File:Reconnaissance aerial photo WWI.jpg

Cele mai performante aparate au fost realizate de Carl Zeiss, aliatii reusind o calitate similara doar dupa implicarea americanilor in razboi.

Odata cu folosirea recunoasterii aeriene , a fost necesara organizarea comunicarii si interpretarii rapide a rezultatelor .Dupa aterizare, placile erau rapid developate, se faceau copii, care erau distribuite catre comandanti.
In 1916, intregul proces dura circa 30 minute, asigurand informatii proaspete despre situatia frontului.
Armata franceză a elaborat proceduri pentru a distribui fotografiile imprimate comandanților de teren în timp record.

A fost necesara formarea de personal antrenat in interpretarea fotografiilor, pentru imaginile aeriene normale si cele stereoscopice . Acestia trebuiau sa cunoasca bine echipamentul de la sol, sa foloseasca umbrele pentru estimarea dimensiunilor, sa distinga camuflajul si tintele false.

In acelasi timp, a fost dezvoltat un sistem standardizat de adnotari  si prezentare a informatiilor.
Dezvoltarea a fost facilitata de tipul de razboi static , bazat pe fortificatii .

Pentru a impiedica recunoasterea aeriana, au fost construite avioane de vanatoare din ce in ce mai performante. Scopul lor era doborarea avioanelor de recunoastere si a vanatorilor inamici , pentru a proteja propriile avioane de recunoastere.
Desi spectaculoase , dogfighturile din ww1 au avut ca scop de fapt protectia contra obtinerii de informatii prin recunoastere aeriana. 
Jumatate din victoriile aeriene ale lui Richthofen, au fost realizate contra avioanelor de recunoastere.
In acelasi scop, a existat o dezvoltare rapida a artileriei antiaeriene.
In cei patru ani de razboi, comandantii au invatat importanta folosirii recunoasterii aeriene , informatiile obtinute eliminand atacurile masive surpriza . Monitorizarea permanenta a inamicului asigura observarea oricaror miscari sau modificari ale situatiei tactice, inclusiv urmele lasate pe sol.

Până la sfârșitul războiului, camerele aeriene au crescut dramatic în acuratete și putere focală fiind folosite din ce în ce mai frecvent.  In anul 1918 aparatele foto germane puteau realiza imagini de la o altitudine de 5000 m, in care se disting urmele de pasi in noroi,

In perioada de pana în 1918 ambele părți au fotografiat întregul front de două ori pe zi și au colectat peste jumătate de milion de fotografii de la începutul conflictului. 
Au fost create mari panoplii gen foto-mozaic, cu intreg frontul de vest realizat la scara 1:8000, actualizate permanent.
Practic recunoasterea aeriana si-a castigat un rol esential in derularea razboaielor moderne.