marți, 20 decembrie 2016

Chinezii au pescuit un UUV

S-a deschis sezonul de pescuit la UUV-uri.
Niste pescari chinezi au reusit sa captureze un UUV !
Nu ar fi o stire deosebita daca evenimentul nu s-ar fi intamplat in Marea Chinei de Sud si daca UUV -ul respectiv, nu ar apartine US Navy. Am uitat sa precizez ca  pescarii sunt din Marina militara chineza.
Cert este ca o nava chineza a capturat un UUV american si l-a ridicat cu o macara la bord.
Americanii au tipat in radio "Let it down! Let it down !" dar, probabil ca echipajul chinez nu prea stia engleza.
In final au plecat cu UUV-ul la pachet.
Poate unii cititori  nu sunt la curent cu biodiversitatea faunei marine din Marea Chinei de Sud  si nu cunosc amanunte despre noua specie numita  UUV  (Unmanned underwater vehicle).
Nu este altceva decat un produs realizat de tehnicieni  pentru a folosi unora din cele mai vechi activitati umane in domeniul militar : spionaj si actiuni de  lupta.
Americanii au sustinut sus si tare ca este vorba de un UUV  bland si prietenos, vegetarian si domestic,  care avea ca scop doar cercetarea stiintifica a oceanului. Misiunea sa consta in a inregistra temperatura si salinitatea apei.
Era cat pe-aci sa cred ca e un vehicul  al lui Green Peace sau  mesajul este al unui ONG, ceva   de genul "Free Willy".



In cele din urma am inteles ca este vorba de un aparat gen "planor" subacvatic

Mai ciudat este faptul ca acest "planor" nu foloseste elice ca propulsie, deci ar trebui sa fie total silentios .
  Principiu functionare





Dupa ceva negocieri se pare deja ca s-a perfectat returnarea UUV ului.
Americanii probabil erau ingrijorati de o eventuala folosire a sa in captivitate pentru scopuri de  reproducere .S-a mai intamplat cu niste drone capturate de iranieni , care s-au inmultit ulterior, urmasii semanand leit cu parintii.

Acest episod nu face decat sa arate cat de mare este tensiunea in zona.

Tot in Marea Chinei de Sud au inceput sa apara si insule artificiale.
Chinezii au construit 7 insule cu o suprafata totala de 13.5 km2 .
Doua din ele au si pista de aterizare.
Unii   au inceput sa numeasca proiectul "Marele zid de nisip" .
Constructia lor se face pe  mici recifuri sau atoli.
Deja unele sunt dotate cu sisteme anti aeriene si anti racheta.
Este posibil sa se realizeze in final nu sistem complet A2/AD.




In Marea Chinei de Sud exista circa 250 de insule,  stanci, atoli si recifuri.
Mai jos este un tabel cu definitiile pentru fiecare formatiune :
                         
Aceste notiuni sunt folosite pentru delimitarea apelor teritoriale, zonelor economice prin  Conventia ONU asupra dreptului marii .
Cea mai importanta prevedere in cazul de fata, este stabilirea zonei de exploatare economica exclusiva la 200 mile.
Nu sunt considerate ca teritoriu propriu decat insulele.(nu si cele artificiale).

Cam asa arata harta cu revendicari 


China a fost data in judecata de Filipine la Haga si in final tribunalul a stabilit ca insulele pretinse de chinezi sunt stanci, dand astfel dreptate filipinezilor.
China nu a recunoscut decizia .
Probleme era cum se poate aplica decizia ?
Americanii nu sunt semnatari ai conventiei ONU susmentionate.

Se estimeaza ca in zona exista resurse foarte mari de petrol si gaze, 
Cifrele variaza : gaze 6 - 14 mii milarde m3, petrol 11 -125  mld barili.
China considera ca zona este la fel de bogata ca si Golful Persic.
Americanii sunt mai rezervati in estimari.

Din iulie anul acesta , a aparut pe scena si noul presedinte al Filipinelor, domnul Rodrigo Duterte , un fel de Erdogan al regiunii, numit si Justitiarul . E cunoscut prin actiunile vigilante - uciderea traficantilor de droguri - pe vremea cand era primar in Danao. Limbajul sau este mai mult decat colorat si de curand a recunoscut ca ucis personal trei raufacatori cand era primar. pentru a da un exemplu politistilor.


Daca pana la venirea la putere a lui Duterte  americanii voiau sa infiinteze 5 noi baze militare , tocmai pentru a contracara expansiunea Chinei, acum situatia s-a schimbat total.
Duterte se intelege bine cu China, negociaza exploatarea in comun a resurselor, cumpara armament chinezesc cu plata in  25 de ani si ii ameninta pe americani .
Trump i-a telefonat si l-a invitat la Casa Alba.

De curand Trump a facut nominalizarea pentru functia de Secretar de Stat - echivalentul ministrului de externe- al SUA , a domnului Rex Tillerson . Domnul Rex (nume predestinat pentru un republican) este din 2006 CEO al EXXON.


Trump a redus astfel  la tacere corul celor ce sustin teoriile conspirationiste privind influenta oculta a marilor companii petroliere in politica. Cred ca toti acestia nu mai au nimic de  comentat.
Rex are relatii foarte bune cu Putin si cu Igor Sechin , considerat numarul doi in Rusia si reprezentand serviciile secrete. Intre 2001 si 2006 Rex a condus si o firma petroliera ruso-americana cu sediul in Bahamas.
EXXON , considerata cea mai apropiata firma de Kremlin dintre gigantii petrolieri, a infiintat o firma mixta cu Rosneft , estimandu-se investitii de 500 mld $, inclusiv in Marea Neagra (!!).
Ii cam incurca un pic sanctiunile impuse Rusiei dupa anexarea Crimeei , dar sunt convins ca se va rezolva si asta.
Rex a primit de la Putin in 2013  medalia  Ordinul Prieteniei . Are actiuni la Exxon in valoare de 218 mil $ si un fond de pensionare de 70 mil $.

In final cred ca pentru toate aceste tari si respectivele personaje , cele mai importante actiuni vor fi legate de instaurarea democratiei si protejarea drepturilor omului.
Desigur nu vor fi uitate nici actiunile de conservare a mediului si limitare a incalzirii globale.
Toate aceste bune intentii nu pot duce decat la o pace stabila si buna cooperare intre popoare in Marea Chinei de Sud.
Returnarea UUV-ului este un prim pas in acest sens. Nu-i asa ?


marți, 13 decembrie 2016

AIR FORCE (TRUMP) ONE



Air Force One este mai mult decat indicativul avionului prezidential american, este  un simbol al puterii politice si militare ale SUA, fiind considerat o "Casa Alba " zburatoare.
Cele doua Boeing 747 varianta VC 25 au deservit patru presedinti incepand cu 1990.
Sunt dotate cu sisteme complexe de comunicatii, bruiaj si auto-aparare.

 

Noul ales presedinte Trump a facut cateva afirmatii uimitoare pentru multi, referitoare la achizitia urmatoarelor avioane prezidentiale.
In stilul preferat , adica pe Twitter, Trump a scris ca suma de 4 mld $ pentru doua avioane i se pare mult prea mare.
Cele doua avioane noi ar urma sa le inlocuiasca pe cele existente in 2020, respectiv 2024 , adica dupa 30 de ani in serviciu.
Cifra pare intr-adevar mare . Pana acum s-au platit lui Boeing 170 mil $ reprezentand studii pentru viitorul proiect. USAF sustine ca a alocat un buget total de 3.2 mld $ , estimat sa creaca pana la 4 mld.$
Costul de operare este si el imens de 180 000 - 200 000 $/ora de zbor.
Domnul Trump are in proprietate personala un Boeing 757 (Trump One), un avion VIP super luxos amenajat pe gustul sau si care a costat sh 100 mil $, avand un cost de operare de 8 000 $/ora.
Deci omul se pricepe.


Cei de la Boeing au replicat , sustinand ca pretul mare sa datoreaza dotarilor speciale cerute de USAF. Pretul unui B 747 -8 , varianta de baza  pentru viitoarele Air Force One este in jur de 380 mil $ fiecare.
Pentru Boeing ingrijorarea mai mare vine de la o eventuala racire a relatiilor cu China, in special dupa convorbirea lui Trump cu presedintele Taiwanului . Peste un sfert din B 737 aflate in productie au destinatie clienti din China. In plus Boeing a infiintat in 2015 o fabrica joint venture cu chinezii pentru montarea interioarelor si finisarea exterioara a B 737,
China va cheltui circa 1000 mld $ in viitor pentru achizitia a 6800 avioane de transport.

Un program la fel de controversat s-a derulat si pentru Marines Ones - elicopterele prezidentiale.
Lockheed Martin  a avut in derulare un contract pentru 28 elicoptere , acesta fiind anulat in 2009 dupa cheltuirea a 3.1 mld $, anulare datorata cresterii costului total de la 6.1 mld $ la 13 mld $. Obama l-a considerat   un proces de achizitie scapat de sub control.

In 2014 , Pentagonul a incercat din nou sa achizitioneze elicoptere, acordand un contract de 1.24 mld $ firmei Sikorsky , care intre timp a fost cumparata de LM. Se reia povestea.

Trump a criticat dur si programul F 35 , afirmand ca are costuri enorme.
Este greu de estimat efectul mesajelor sale pe Twitter , mai ales acum cand Pentagonul a semnat un contract de achizitie a 57 F 35 la pretul de 6.1 mld $ si este in negociere un alt lot de 100 aparate la un pret total de 7 mld $.
Daca acest contract nu va fi semnat pana pe 20 ianuarie, cand Trump isi va prelua prerogativele de presedinte, atunci va putea actiona direct in negocieri si vom vedea rezultatele.

Oricum , toate aceste mesaje au afectat negativ actiunile la bursa ale companiilor producatoare.

Un alt subiect abordat de Trump este de interdictia pentru ofiterii care lucreaza la Pentagon in achizitii, de a ocupa dupa retragere posturi in companii care livreaza armament. E vorba de lobby.

Mi-a placut un comentariu  de la BBC, legat de teoria hoasului :
"hai sa aruncam totul in aer si sa vedem unde aterizeaza - nu poate fi mai rau decat atat".
Eu sper ca e doar umor englezesc .

PS.
In Romania au existat doua avioane Boeing 707 -320 in varianta prezidentiala , inmatriculate ca YR-ABB in 1974 si YR-ABD in 1979, ambele fiind operate de armata.
Ultimul a fost construit  de Boeing din fabrica in varianta VIP, avand totodata si un sistem de comunicatii secretizate , pe langa celelte dotari, respectiv doua dormitoare, cabina de dus, un mic spatiu de conferinte si 50-60 locuri standard. Au fost folosite de Ceausescu pana in 1989 .
Am avut intamplator dupa '90 sansa sa zbor cu acesta de la Bucuresti la Santa Barbara, unde i s-au facut imbunatatiri la motoare pentru reducerea nivelului de zgomot.
Un avion superb, care avea doar 2500 ore de zbor.
Din nefericire a fost distrus in 1991 , cand la o aterizare pe Otopeni a lovit pista cu planul stang care a ars impreuna cu doua motoare.
Celalat , a fost folosit inclusiv de Basescu , pana cand in 2012 a fost vandut unei firme americane si transformat in avion cisterna.




marți, 6 decembrie 2016

Armata comuna UE

Armata comuna a UE  reprezinta un subiect controversat , avand sustinatori si critici in acelasi timp incepand din 1949.


O scurta istorie a conceptului de aparare comuna UE :



Atitudinea agresiva a Rusiei , Brexit-ul  si alegerea lui Trump , au adus din nou vechiul concept de armata comuna a UE in prim plan.
Pentru a intelege mai bine situatia actuala, este util sa aruncam o privire pe raportul privind cheltuielile militare si numarul de personal al UE, SUA, China si Rusia, principalii actori mondiali.
Bugetul consolidat al tarilor UE in domeniul miltar este aproape jumatate din cel al SUA si cam de 3 ori mai mare decat cel al Rusiei,  Desigur cifrele sunt relative, costurile de achizitie si operare, salariile deformand statisticile. Unele date sunt din ani diferiti,
In mod clar SUA trebuie sa fie  mai ingrijorata de evolutia miltara a Chinei,
Bugetul Rusiei este egal cu bugetul SUA pentru proiectele "negre"  , (SUA are alocat 12% din buget pentru proiecte secrete)
In plus, numarul personalului militar din UE  e aproape egal cu cel al SUA (chiar mai mare) si aproape dublu fata de cel al Rusiei. Nu trebuie sa uitam ca SUA opereaza militar pe aproape tot globul, rusii au un teritoriu imens, iar fortele miltare ale tarilor UE sunt "inghesuite" doar pe batranul continent.
De ce trebuie UE sa ceara ajutorul SUA in raport cu Rusia cand are bugetul triplu fata de cel al potentialului inamic ?


                                                Marile puteri militare



Cifrele pe 2016 arata cam asa :

- EU  - buget 226 mld$ ( 1,41% din PIB)- personal 1825 000 - 546 nave, 2448 avioane, 7490 blindate
- US  - buget 597 mld$  ( 3.3 % din PIB)- personal 1 281 000 - 430 nave, 13 000 avioane, 8500 blindate
- Rusia - buget 65 mld$ ( 5,4 % din PIB)- personal    771 000 - 317 nave, 3547  avioane, 15 300 blindate

Scopul acestui articol nu este de a face o analiza in amanunt a cifrelor, ci de a intelege tabloul general, de aceea scuzati unele discrepante ale amanuntelor valorice.(surse diferite, generalizari, ani diferiti - oricum bat pe acolo).

Interesant este de analizat si structura cheltuielilor de aparare comparative intre SUA si UE.
Aceste grafice arata problemele datorate lipsei de integrare militara in UE.
Investitiile (achizitiile si R&D)/militar sunt de aproape 4 ori mai mari in SUA,
Diferentele majore sunt in cercetare si achizitii. La fel ca in Romania, salariile si pensiile sunt in bugetul militar al UE peste 50% .

Din punct de vedere managerial, cheltuielile in UE sunt total ineficiente :

- tipuri de sisteme armament  SUA -27 , UE 154
- blindate 37 tipuri UE vs 9 SUA
- avioane de lupta 19 tipuri - 1703 buc .UE vs 11 tipuri - 2279 buc USA
- avioane cisterna UE -42 buc -12 tipuri, USA 559 buc - 4 tipuri.




Acum sa vedem si tinta NATO de 2% din PIB in 2015




Surprinzator este ca Romania se afla intre primele tari ca procent din bugetul militar alocat inzestrarii  circa 26%.


Cheltuielile militare NATO/membru 



Procentul din PIB si numarul de militari NATO


Toate datele ne arata ca Trump, care priveste ca un om de afaceri cifrele, are dreptate.
Afirmatia sa, ca SUA va fi in continuare un "jandarm" mondial actionand insa ca o companie privata de paza ce trebuie finantata , ne arata tendinta SUA  de a pune accent pe contributia UE la bugetul NATO.
Cum PIB-ul statelor UE  este aproximativ cat al SUA , diferenta in cheltuielile militare este facuta de procentul din PIB alocat apararii ( 3.3 % SUA si 1.41% UE) si eficienta folosirii banilor.
UE in viitor nu se mai poate baza pe un ajutor substantial neconditionat al SUA. 
Sa te plangi ca esti atacat de Rusia, care are un buget de trei ori mai mic decat al UE  si sa soliciti protectia SUA care are aproape acelasi PIB , nu prea mai tine.
Bugetul militar al UE este dispersat, ineficient cheltuit , dotarea este depasita si reduntanta, Managementul inzestrarii este total deficitar datorita problemelor politice.
Era foarte clar de mult  timp ca UE trebuie sa ia niste decizii majore in acest domeniu. Se pare ca ultimele evenimente internationale au facut ca lucrurile sa se precipite : 

Parlamentul UE  a adoptat pe data de 22 noiembrie un plan de aparare al uniunii cu un vot de  369 -265, acordand astfel aprobarea politica pentru Consiliul Europei in a lua masurile necesare pentru un sistem de aparare comun . Este cam neclar daca vorbim de o armata UE, sau care ar fi relatia sa cu NATO ? O fraza alambicata si neclara, tipic politicianista,  afirma "  UE ar trebui să fie, de asemenea, pregătită să acționeze în mod autonom, în cazul în care #NATO nu este dispusă sa faca acest lucru ."  
Ce inseamna asta, cand de fapt majoritatea statelor memebre UE sunt membre NATO ? 
Probabil ceva de genul : daca nu se baga SUA in conflict , atunci UE  va actiona armat.
De fapt asta ar insemna sfarsitul NATO.

Consiliul European a aprobat  rapid in 30 noiembrie un plan de actiune pentru dezvoltarea unui Fond de  aparare, investitii comune in R&D si consolidarea pietei unice a achizitiilor de armament. 
Este imperios necesara contributia de 2% din buget pentru aparare.
Fondul de aparare va permite inclusiv imprumuturi pentru achizitii si acces la finantare pentru inzestrare prin banci de investitii.
Se va asigura finantarea in cercetare pentru inceput in drone, razboi electronic si tehnologii moderne.
Italia a propus printre altele marirea deficitului de 3% pentru fiecare membru UE, neincluzand cheltuielile de aparare in deficit si exonerarea de taxe (TVA)  a cheltuielilor de inzestrare.

In mod sigur vor exista tensiuni intre tarile ce au o puternica industrie de armament si celelalte tari membre.
Tarile din Est se vor simti frustrate daca vor fi nevoite sa cumpere totul din Vest.
Fortele politice europene trebuie sa gaseasca solutiile de armonizare a intereselor majore cu ambitiile si interesele locale. 
Daca obiectivul de a avea o armata UE  eficienta va fi subordonat intereselor marilor companii vest europene de armament, atunci Europa va fi condamnata la faramitare si autodistrugere.
Politicienii au rolul de a dezvolta  sinergia necesara pentru atingerea obiectivelor majore  : UE - un stat federal puternic cu o mare forta militara
Lipsa de incredere reciproca , vechile tensiuni intre tarile membre, partide extremiste,  fac dificila colaborarea militara.
Sunt si tari care au inceput deja o integrare a fortelor - Germania si Olanda fiind primele in acest sens.
Grupului Germania- Franta care au initiat proiectul de armata UE , i s-a alaturat acum Spania si Italia.
Daca Europa nu va reusi sa devina un stat federal pe termen lung , atunci nu va putea concura cu USA, Rusia sau China nici economic nici militar.
Primul pas este realizarea unei aparari comune.
Daca ne gandim in perspectiva, este cel putin ineficient ca  UE sa aiba majoritatea fortelor militare comasate in vest, unde nu te ataca nimeni dinspre Atlantic, sau in sud si chiar nord. 
Tocmai flancul estic, unde exista amenintari concrete este cel mai slab dotat.

Sper ca UE se va trezi in ceasul al 12-lea , reusind sa gestioneze crizele cu  rusii amenintatori, migrantii batand la usa, o Turcie bezmetica si SUA, un aliat cu apucaturi de negustor pragmatic.

Rusia , cu o economie slabita si aflata sub sanctiuni, o armata destul de saraca , a reusit sa opreasca extinderea NATO si UE,( in Georgia, Ucraina, Moldova...)   ajungand aproape stapana pe granitele estice ale fostului URSS si in plus fiind cu un picior bine infipt in Mediterana - respectiv in Siria.

Se pare ca nu este suficienta alocarea a 2% din PIB pentru aparare, ci mai degraba un raspuns coerent si puternic la actiunile de razboi hibrid ale Rusiei.

Cred ca UE are nevoie de coerenta si un puternic leadership mai mult ca oricand.

O veste imbucuratoare este ca desi erau considerati cei mai mari adversari ai armatei comune UE, englezii incep sa isi nuanteze pozitia. Boris Johnson a declarat   de curand ca UK nu va bloca planurile UE pentru aparare comuna.

Sa nu fim naivi, Armata comuna UE  reprezinta  un proiect foarte dificil de realizat, dar cred ca situatia internationala ii va obliga pe europeni sa faca pasi, chiar daca marunti in acest sens.
In fata a doi lideri cu personalitati puternice ca Trump si Putin, conducerea UE este mai mult difuza si lipsita de capacitate decizionala.
Probabil numai constrangerile externe pot aduce tarile membre UE  la coeziune si buna intelegere.




https://ec.europa.eu/epsc/publications/strategic-notes/defence-europe_en
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A8-2016-0316&language=RO











vineri, 2 decembrie 2016

KGB si GRU in Romania


  Anii '90 au fost marcati de multe lozinci, toate incercand sa reproduca  cat mai succint realitatile vremurilor. Vechiul obicei al strigaturilor populare a trecut in  politica.

  Una suna cam asa : Cine a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush ! (era adresata desigur lui  Iliescu - Bush Sr. era presedintele SUA atunci).

Sunt departe de crede ca Bush (mai ales jr.) au fost mari ganditori.

Este totusi de necontestat rolul avut de cei care au studiat in URSS si apoi au ocupat functii inalte in RSR.

In continuare este prezentat un extras din  :

Raportul final al Comisiei senatoriale asupra evenimentelor din decembrie 1989  
" Raportul separat al Senatorului Serban Sandulescu -1995

6.4.4.2. Recrutarea şi pregătirea de spioni în URSS în timpul războiului

Desigur, nu se poate spune că vârfurile conducerii PCR fugite în Uniunea Sovietică au fost recrutate de GRU sau KGB în timpul războiului. Ele aparţineau de mult timp acestor structuri, prin însăşi apartenenţa lor la PCR.
În această categorie intră cei de care am vorbit mai înainte împreună cu alţii, şi anume: Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnăraş, Ana Pauker, Vasile Luca, Walter Roman (tatăl lui Petre Roman), Ştefan Kozstyal şi desigur încă mulţi alţii. O analiză serioasă în această direcţie va trebui făcută în continuare, deoarece poporul român are dreptul să cunoască adevărul asupra celor care l-au condus timp de 50 de ani, l-au asuprit şi au făcut jocul unor interese potrivnice intereselor ţarii. Măcar acum.
Pe de altă parte, în timpul războiului a început o acţiune susţinută condusă de GRU şi KGB, pentru înfiinţarea celor două divizii „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan” formate din prizonieri aflaţi în lagărele din Uniunea Sovietică.
În această direcţie deţin date de prim ordin, privind modul cum s-au făcut recrutările pentru aceste divizii, de la supravieţuitori ai acelor lagăre. Unul este unchiul meu Adrian Drăghicescu căzut prizonier la Cotul Donului, locotenent în armata română, care a fost eliberat din prizonierat şi s-a întors în ţară în iunie 1948.
De la el am aflat că în anul 1943, au venit în lagărul unde se afla de lângă oraşul Maxim Gorki, în apropiere de Cercul Polar, Ana Pauker şi Vasile Luca pentru a convinge oamenii să se înscrie în divizia Tudor Vladimirescu ca să-şi „elibereze ţara”. Desigur, că mulţi soldaţi şi unii ofiţeri, pentru a scăpa mai repede din infernul din lagăr au făcut-o, cu toate că sunt convins că mulţi au avut o strângere de inimă.
Ceea ce este absolut sigur este faptul că absolut toate cadrele de conducere ale celor două divizii, au fost obligate să semneze adeziuni faţă de GRU. Altfel nu puteau primi funcţii de comandă. Cred că este clar.
Odată cu venirea în ţară a acestor două divizii a avut loc cea mai masivă infiltrare de agenţi GRU şi KGB, care au jucat un rol determinant pentru turnura favorabilă Uniunii Sovietice luată de evenimentele din România după 1944.
Spre exemplu, comandant al diviziei „Tudor Vladimirescu”, a fost generalul Cambrea, care în mod cert a venit cu grad GRU, după cum se exprima Radu Nicolae în legătură cu Emil Bodnăraş. Gl. Cambra este unchiul senatorului Sergiu Nicolaescu, care a fost preşedinte al primei comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie 1999 şi vicepreşedinte al acestei a două comisii. Numai acest fapt ar fi fost suficient, în mod normal, într-o ţară civilizată ca să-l facă pe senatorul Sergiu Nicolaescu să se recuze din funcţiile ocupate în aceste două comisii. Nu a făcut-o.
Mai mult, domnia sa ocupă şi funcţia de preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului. Acum două săptămâni aceasta comisie a validat trei ambasadori propuşi de partidul de guvernământ, Dintre aceştia doi au făcut studii în Uniunea Sovietică.
6.4.4.3. Recrutarea şi pregătirea de agenţi GRU şi KGB în perioada 1948-1968
Aceasta a fost cea mai favorabilă perioadă. pentru recrutarea şi pregătirea de agenţi GRU şi KGB, dintre numeroşii studenţi trimişi prin Ministerul Învăţământului la studii în Uniunea Sovietică şi militari trimişi de M.Ap.N. şi M.A.I la studii şi pentru efectuarea unor stagii de pregătire la înalte instituţii militare.
Acest procedeu a fost utilizat în toate ţările satelite ale URSS: România, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Albania, ca să nu menţionez decât ţările din estul Europei), dar, se pare, că pregătirea şi infiltrarea celor mai numeroşi agenţi GRU şi KGB s-a făcut în România din două motive principale:
a) România era plastă pe direcţia de acces către sud (Constantinopol şi Marea Mediteraneană) foarte importantă, conform testamentului lui Petru cel Mare ;
b) Conducerea comunistă din Bulgaria era de acord ca Bulgaria să devină republică sovietică, dar se interpunea România între ea şi URSS.
6.4.4.3.1. Dimensiunile recrutării de agenţi GRU şi KGB în România
În interpelarea făcută pe 19 iunie 1995, am cerut celor trei ministere menţionate mai sus, al Învăţământului, M.Ap.N. şi M.I. să îmi comunice numărul şi numele studenţilor şi militarilor care au fost specializaţi în Uniunea Sovietică în perioada 1948-1968 (anexa 5). Ca de obicei, răspunsurile la interpelări au căutat să fie evazive, iar răspunsul Ministerului Învăţământului nu spune nimic (anexa 6).
În răspunsul Ministerului de Interne se spune că „au urmat diferite cursuri de specializare aproximativ l000 de cadre (1), la Instituţii de învăţământ civil sau militar”(vezi anexa 7).
M.Ap.N. comunică în răspunsul său că în perioada menţionată au absolvit  academii şi şcoli militare, precum şi diferite cursuri de perfecţionare  (specializare) 1868 ofiţeri (vezi anexa 8). Apoi ca răspuns este indicat numărul de cadre după cum urmează:
   816, academii militare cu durata de 2-7 ani, astfel:
–        161, la academii militare generale de comandă şi de stat major (Academia Militară Superioară „Vorosilov, Academia Militară Frunze);
–        348, la academii militare cu profil armă;
–        83, la Academia Spate şi Aprovizionare;
–        257, la academii militare cu profil tehnico-ingineresc;
–        17, la Academia Militară Politică „Lenin”;
   349, la şcoli militare cu durata de 1-3 ani;
   704, la cursuri de perfecţionarea (specializare) pe linie de comandă, stat major, servicii şi medicale.
Probabil că prin Ministerul Învăţământului au plecat la studii şi specializări (aspiranţi, spre exemplu) alţi 2500-3000 de studenţi şi cadre.
Deci, în total, în Uniunea Sovietică au fost trimişi în 20 de ani circa 5.500 de studenţi şi cadre militare, care, atunci când s-au întors în ţară, au primit funcţii de conducere şi au făcut politica Uniunii Sovietice.
În interpelarea senatorului Şerban Săndulescu s-a cerut şi lista nominală a celor care au făcut studii în URSS, dar nu s-a primit. Aveam astfel posibilitatea să vedem cine au fost cursanţii din URSS şi să ştim ce funcţii au ocupat în continuare. Am fi constatat că toate funcţiile importante erau ocupate de ei atât în partid cât şi în armată.
În răspunsul Ministerului de Interne se arată că din cele l000 de cadre care au făcut studii în URSS „nici unul din acestea nu mai este în activitate”.Noi avem informaţii că lucrurile nu stau aşa.
În răspunsul M.Ap.N. se arată că numai 41 de ofiţeri, având vârsta cuprinsă între 51 şi 60 ani mai lucrează „pe linie de comandă, stat major, tehnică, învăţământ şi cercetare ştiinţifică”.
6.4.4.3.2. Criteriile de selecţionare a celor recrutaţi de KGB şi GRU
Desigur ar fi greu să scriem despre acest subiect dacă nu am fi avut câteva discuţii interesante cu câţiva ofiţeri superiori din DIE (Direcţia de Informaţii Externe) care ne-au furnizat o serie de date privind criteriile utilizate de sovietici pentru recrutarea de agenţi GRU şi KGB.
De fapt, după cum se va vedea, nu există nimic transcedental în aceste criterii, ci sunt lucruri de bun simţ ca să spunem aşa, cu toate că a te lăsa racolat de un serviciu de informaţii străin e un act de trădare de ţară şi de neam, una din cele mai grave crime pe care poate să o comită un om.
În opinia noastră, cel puţin 70% din cei care au făcut studii acolo au semnat angajamente cu GRU şi KGB. Dar cei care s-au lăsat atraşi în asemenea jocuri au făcut-o unii din ticăloşie, alţii din naivitate. Aceştia din urmă s-au lăsat ameţiţi de lozinca la modă pe vremea aceea „Ataşamentul faţă de „clasa muncitoare este dovedit de dragostea  fierbinte faţă de Uniunea Sovietică”.
Pe scurt, criteriile respective pot fi astfel sintetizate:
1. Persoana susceptibilă de recrutare trebuie să aibă origine socială „sănătoasă”, în sensul comunist al cuvântului;
2. Să se tragă dintr-o familie de activişti comunişti sau care aparţin nomenclaturii comuniste din ţara respectivă;
3. Să aibă, eventual, o descendenţă de origine slavă sau mai bine chiar rusească;
4. Să fie bine pregătit profesional, deci la întoarcerea în ţară să aibă bune şanse de a fi promovat în funcţii importante.
5. Pregătirea ideologică si ataşamentul faţă de doctrina comunistă şi de URSS în special, să fie cât se poate de bună.
În plus, faţă de aceste criterii, s-a mai practicat sistemul de a le fi băgat în pat câte o rusoaică, ceea ce nu era greu de realizat când unele cursuri sau specializări au fost foarte lungi, de ordinul anilor, mergând chiar până la şapte ani.
6.4.4.3.3. Politica dusă după 1964 faţă de cadrele care au făcut studii în URSS
După adoptarea poziţiei de distanţare faţă de URSS din 1964, din motivele arătate anterior  şi nu din patriotism, cum ar vrea să creadă unii, şi atitudinea conducerii PCR faţă de cadrele cu studii în URSS s-a modificat.
Ţinând seama de forţa deosebită pe care oamenii pregătiţi în URSS o aveau atât ca număr cât şi ca importanţă a funcţiilor de conducere ocupate, este evident că acţiunea de epurare a fost lentă şi nu a putut să îşi atingă scopul decât în mică măsură. Din acest punct de vedere un rol important a jucat şi corupţia şi nepotismul  care atinseseră cote foarte înalte în regimul comunist şi îşi fac simţită din plin prezenţa în actuala fază de tranziţie în care puterea o deţin foarte multe elemente crescute şi educate în spiritul. vechiului regim.
Securitatea, care până în anul 1964 se ocupa în exclusivitate cu reprimarea exponenţilor societăţii româneşti de dinainte de 1945 (membri ai partidelor istorice şi în primul rând ai P.N.Ţ., oameni de cultură de largă deschidere, reprezentanţi ai claselor mai înstărite, intelectualitatea satelor etc.) după 1964 a primit dispoziţii să supravegheze pe cei care au făcut studii în URSS. Astfel sarcinile direcţiilor I şi a IV-a din DSS au fost orientate în mod special în această direcţie.
Dar munca era deosebit de grea, numărul celor care trebuiau ţinuţi sub observaţie şi „lucraţi informativ” fiind foarte mare, după cum s-a văzut, iar pe de altă parte aceştia aveau funcţii importante în partid şi în stat.
Totuşi au fost prinşi în flagrant delict o serie de generali ca: Şerb, Militaru, Vasile Ionel, Radu Nicolae Nicolae, Pletos, Topliceanu, Pancea şi încă mulţi alţii. Numai că Nicolae Ceauşescu, care cu certitudine el însuşi semnase un angajament cu KGB, cu ocazia stagiului făcut în anii 50 în URSS, dar pe care nu-1 mai respectase, nu a avut curajul să ia măsuri de lichidare a celor care aveau acoperirea unor servicii de spionaj. În acest fel el le-a lăsat pe de o parte posibilitatea să activeze împotriva regimului său, cum era cazul gen, Militaru şi Kosztyal şi a comandorului Radu Nicolae, dar pe de altă parte a demobilizat oamenii ce făceau această „muncă importantă” în DSS, care au constatat că nu se luau decât măsuri minore împotriva celor pe care îi descopereau.
Ceauşescu nu a procedat de aceeaşi manieră cu cei care unelteau împotriva sa, sau îl criticau fără perdea cum a fost cazul gl. Ion Ioniţă, a lui Vasile Patilineţ sau a lui Virgil Trofin, care sub o formă sau alta au fost lichidaţi din ordinul său.
În privinţa civililor, este cazul să amintim urmărirea informativă a lui Silviu Brucan, Mazilu sau Ion Iliescu. În cadrul depoziţiilor nu s-au făcut referiri la aceştia, deoarece nici unul dintre cei audiaţi nu a avut curajul să vorbească de cei ce erau la putere. Există însă o bandă video, făcută în după amiaza zilei de 22 decembirie, în care gl. Vlad a întrebat când 1-a văzut apărând la fostul C.C. pe Ion Iliescu „Cine a adus KGB-istul ăsta aici?”
De fapt nu putem încheia fără a scoate în evidenţă una din slăbiciunile activităţii comisiei, care nu a putut cerceta dosarele agenţilor GRU şi KGB făcute de fosta securitate. Aceste dosare ar trebui depuse la Arhivele Statului pentru a putea fi cercetate de oricine. Actuala putere se fereşte să facă aşa ceva.
Probabil că unele dintre aceste dosare au fost distruse după 22 decembrie 1989. Se ştie că Gelu Voican-Voiculescu s-a ocupat cu depistarea unor dosare ale securităţii, dintre care unele au fost puse în circulaţie chiar de el.
6.4.4.3.4. Legături cu alte servicii de spionaj
Şi alte servicii de spionaj urmăreau cu atenţie situaţia din România, deoarece Nicolae Ceauşescu, prin comportamentul său necugetat, devenise un fel de duşman public nr.1 al lumii, modul în care conducea, administra ţara şi îi trata pe cetăţenii români fiind o ruşine care apăsa pe toată Europa. Nu dispunem însă de date concrete privind dimensiunile implicării celorlalte servicii de spionaj care cu siguranţă au existat.
Aici este cazul să îl amintim în primul rând pe Silviu Brucan, care după cum am mai spus are întinse legături în acest domeniu. Un altul care a fost depistat de DSS este Răceanu semnatar al scrisorii celor şase.
Şeful serviciilor de informaţii de la Timişoara dl. Ţinu a afirmat în depoziţia sa că şi pastorul Laszlo Tokes a avut legături dovedite cu serviciul de spionaj de la Budapesta. "
Incheiat citatul.

Pentru mine ramane o intrebare : Toti agentii GRU si KGB  nu au format la randul lor alti agenti care sunt activi si acum ? Intrebarea e mai mult retorica...

Unul din personajele cheie ale revolutiei, oricum mai putin cunoscut in mass media , este gen. Stefan Kostyal  . Dupa ce a fost comunist ilegalist prigonit si a facut pentru asta inchisoare, in 1949 a imbracat haina militara si in 1954 era deja general la varsta de 33 ani, dupa care a   urmat studii in URSS  intre 1956 si 1958. Ca un mic amanunt, ca si Ceausecu , nu absolvise liceul. A ocupat diverse functii in MApN pana in iunie 1970 cand a fost degradat si trecut in rezerva cu gradul de soldat.
Degradarea si caderea in dizgratie sunt datorate legaturilor sale cu GRU.


Impreuna cu gen. Ion Ionita si Nicolae Militaru a pregatit o lovitura de stat contra lui Ceausescu.
In anii '80 a fost condamnat la inchisoare pentru furt de curent si detinere ilegala de valuta.

Surpriza vine cand constatam ca si-a petrecut perioada de incarcerare avandu-l coleg de celula pe un personaj arhi-cunoscut : Sorin Ovidiu Vantu.

In mod foarte ciudat , fostul general , de fapt soldat in rezerva, apare in 22 decembrie 1989 la CAAT (Comandamentul Aparaii Antiaerine a Teritoriului )  . unde actioneaza pana pe 25 decembrie (nu pot sa inteleg in ce calitate ? De ce il ascultau ? Dar ca in armata, functia bate gradul)
Conform declaratiilor lui col Mircea Budiaci,( fost pilot MIG 23  - pe vremea aceea adj. CAAT ,  Aviatia militara nu a vrut sa reactioneze la aparitia tintelor pe radare in jur de ora 19.00 :

  "  Asta până la un moment dat când, pe 22 decembrie, în jurul orei 20:30-21:00, la Comandament şi-a fă­cut apariţia generalul Ştefan Kostyal, un alt personaj dubios pe care Revoluţia l-a urcat pe creasta nou­lui „val”. În urma acelei vizite, co­mandantul Aviaţiei militare, gen. Iosif Rus, a venit la Budiaci şi i-a zis: „Mircea, ridică Aviaţia, că ne fac ăştia duşmanii Revoluţiei”. Deşi părea o ru­găminte, cererea comandantului era de fapt un ordin care se cerea exe­cu­tat. Pentru că anumite ţinte de pe ecranele radarelor păreau că aterizea­ză în anumite locuri, spre acele poziţii au fost trimise elicoptere în misiuni de cercetare."

Ce influenta a avut soldatul in rezerva asupra Comandantului CAAT ? Probabil ca nu vom sti niciodata  . Cert este ca dupa acea intalnire  a inceput  tot circul cu razboiul electronic.
D-ul soldat Stefan Kostaly a fost repus in gradul de general pe data de 8 februarie 1990 (ce graba - cand prostimea se uita la TVR).
Este considerat de istorici ca a avut un rol deosebit in 1989.

D-ul Kostaly, batranul format de GRU  si-a vazut apoi linistit de pensie, pana cand in 2008, de pe patul de spital, la varsta de 86 ani, a declarat ca o spovedanie un amanunt ciudat. Pe 22 decembrie 1989 , dupa ce ii arestase pe Andruta si Ilie Ceausecu la Baneasa, in drum spre CAAT , a luat in masina doi tineri revolutionari :

„L-am arestat tot eu pe Nicolae Andruța Ceaușescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Coman­da­mentul Apărării Antiaeriene a Terito­riului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n mașină spre CAAT și doi tineri revoluționari. Unul dintre ei era Victor Ponta. Eu fusesem la un moment dat locțiitor al comandamentului CAAT, cunoșteam ofițerii de acolo și am crezut că pot să îi ajut“.

Pana acum mi s-a parut ca e doar o lovitura de presa faptul ca pe unul din tineri de doar 17 ani la acea vreme, il chema Victor Ponta. Oricum in 2008 cand a aparut interviul cu Kostyal, Ponta era doar un simplu deputat. Atunci nimeni nu a dat importanta afirmatiile batranului ofiter GRU.
                                    

Am si uitat aceasta stire pe care am considerat-o ca fiind doar un atac politic obisnuit.
De curand , ascultand declaratiile lui Ponta prin care indeamna nerespectarea acordului cu NATO de a aloca 2% din PIB pentru aparare, intru-cat "Nu trebuie sa ne temem de Rusia " , incep sa nu mai fiu convins ca povestea intalnirii sale cu Kostyal in 1989 e chiar intamplatoare.

De 27 de ani tot auzim de spionite si conspiratii.