duminică, 21 decembrie 2014

DECEMBRIE '89, AVIOANE CRAIOVA SI IAR-URILE (I)

    Inceputul lui decembrie 1989 , cu toate evenimentele ce au urmat , ma gaseste seful Atelierului Service Pista la Avioane Craiova , alaturi de un  grup mic de ingineri de aviatie tineri, majoritatea inca in stagiatura, plini de entuziasm si pasionati de aviatie , doi maistri talentati  cu multa expereinta si o echipa de muncitori trecuti prin multe.
   Ne ocupam  in principal de testarea la sol a avioanelor IAR 93 si IAR 99, predarea catre Centrul de incercari in zbor unde se efectuau cele cinci zboruri test pentru probele de casa, urmate apoi de predarea catre beneficiar , inclusiv alte  doua zboruri de receptie.
  In paralel asiguram  service-ul in garantie si post garantie pentru toate avioanele livrate armatei.
Imi placea ce faceam si numai de monotonie nu aveam parte, fiecare zi de zbor, fiecare avion care ne dadea batai de cap ne facea sa ne simtim bine, fara team building, socializare sau interactiune programata.
Mai jucam un fotbal , mai beam cate o bere dupa ce verificam sticla de urme de ulei si de impuritati, mai discutam cum sa facem rost de niste pui sau carne, de bancuri noi nu se ducea lipsa , comentam filmele vazute pe antena de sarbi, iar profesional chiar aveam ce face. Eram si noi uimiti cum ni se acordase incredere de catre conducerea fabricii sa facem aceste joburi  , iar de politica PCR  nu ne intreba nimeni nimic. Parca eram izolati de lume si existenta noastra gravita in jurul IAR-urilor.
Pe 16 decembrie am plecat pentru  training la Turbomecanica, unde anual trebuia sa fim atestati pentru pornirea si verificarea la sol a motoarelor Viper. Orice delegatie la Bucuresti era un eveniment cand mai ieseai din rutina, poate cumparai niste salam de vara ce il uscai pe balcon, dupa ce il dadeai prin faina sa semene cu cel de Sibiu, dormeai pe la rude si incercai sa mai inveti ceva pentru examenul de atestare.
In dimineata de 21 decembrie ne-am dus la Turbomecanica, la cursuri, ca de obicei dar acestea nu s-au mai tinut. Stiam cate ceva despre Timisoara , banuiam si speram  toti ca se va intampla o schimbare , doar crescusem cu tata ascultand Europa Libera sub plapuma sa nu-l auda vecinii , auzisem de RDG , Ungaria si Cehoslovacia dar totul parea la noi incremenit .
Colegii de la Turbomecanica ne anunta ca s-au anulat cursurile, ei trebuie sa mearga cu totii la miting, unde stim ce a urmat, iar noi am fost chemati de Directorul Avioane Craiova sa ne prezentam urgent la fabrica.
Un pic confuzi si speriati, sarim in primul tren spre Craiova unde ajungem in jur de ora 15, urmand sa ne ducem de urgenta  la fabrica, iar odata ajuns acasa aflu de la familie despre mitingul din Bucuresti si de faptul ca cei de la Avioane,  Electroputere si alte fabrici fusesera imbarcati direct de la servici in trenuri cu destinatia Timisoara in  seara de19  decembrie.
Era o actiune a Garzilor  Patriotice  avand ca scop reprimarea revoltelor de la Timisoara de catre muncitori, care intre timp fusesera dotati cu bate si ingramaditi fortat in trenuri.
Se daduse ordin sa plece 1000 de oameni la Tiimsoara. Era schimbul doi si nu aveau atatia. S-au dus la caminul de nefamilisti si au adunat conform ordinelor. 
Familia era speriata si vecinii vorbeau in soapta despre ce se intampla, nimeni nu stia nimic despre cei plecati , care se dusesera  normal la servici si acum nu  se stia  unde erau   sau ce urmau sa faca,
Un simt al datoriei exacerbat ma face sa sar in masina si sa ma duc la fabrica, unde gasesc o atmosfera tensionata si plina de incertitudini. Directorul col. Ing Dumitru Geanta, directorul tehnic lt.col.ing Ion Bratu si seful de sectie cpt. Ing Ioan Starcu  (observati ca erau toti ofiteri) ma asteapta intr-o atmosfera oncordata , iar eu parca nu inteleg inca gravitatea situatiei. Nu vazusem mitingul si nu traisem drama celor imbarcati in trenuri spre Timisoara. Puteai citi pe fata lor ca situatia e grava rau !
Fabrica era pazita de o companie a Securitaii, cu corp de garda si armament si  tot ce trebuie penrtu paza unui astfel de obiectiv… conform regulamentelor in vigoare atunci.
Puteau controla tot .. daca ar fi avut ordine de sus  !!!
Mi se spune ca in calitate de sef Atelier Service  trebuie sa ma duc imediat la Regimentul 67 unde sunt in dotare IAR-urile 93 (sa nu uitam ca erau avioane de atac la sol si bombardament ) sa conduc echipa service care déjà era acolo , asigurand buna functionare a tuturor avioanelor.  Oricum asta era job description pentru mine si asta trebuia sa fac.
Ajung repede acolo (sunt doar 3 km) si incep sa inteleg ce se intampla …. Unitatea militara era in alarma de cateva zile, IAR-urile 93 erau gata de decolare, iar la capatul pistei erau doua AN – 26 cu trapele deschise, gata sa imbarce toata logistica unei dislocari pe alt aeroport.
Se zvoneste despre dislocare pe Caransebes sau Sibiu, oricum cat mai aproape de Timisoara ……..
Sibiul raportase ca nu este  de acord sa primeasca IAR-urile, Gearmata adica Timisoara nici atat, ramanea Caransebesul….
Ma intalnesc cu colegii si treptat incep sa intru in atmosfera tensionata. Incercam sa remediem orice defectiune a vreunui avion si  astfel sa nu avem avioane indisponibile (aveam si noi targeturi). Treptat pe pista roind de militari si cu echipa noastra ca product –support, se lasa intunericul normal al unei zile de decembrie care acum stim ca nu a fost una obisnuita.
E intuneric bezna, se vede doar jarul tigarilor aprinse si sunt discutii intre niste umbre, neputand sa vezi fata interlocutorilor.
Se comenteaza sec – erau pilotii :
   - Daca primesc ordin sa bombardez Timisoara, o sa aterizez in Yugoslavia !!
   -  Daca primesc ordin sa bombardez Timisoara anunt incendiu la bord si catapultez !!
Si acum imi pare rau ca nu stiu cine au fost acesti oameni, sunt doar eroii necunoscuti ale aceleor zile de Decembrie…
Treptat incepem sa simtim ceva si atmosfera se schimba, devine usor, usor, una de  revolta ….
Trece si aceasta noapte ciudata si vine 22 Decembrie – D day

O SA URMEZE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu