duminică, 28 decembrie 2014

22 DECEMBRIE '89, AVIOANE CRAIOVA SI IAR-URILE (II)

        Era 22 decembrie ora 7  dimineata. Totul pare normal  in Craiova  si  cele 30 autobuze, sau curse speciale cum le numeam noi,  asteaptau in statii sa transporte salariatii catre Avioane .
       De obicei fiecare  are o rutina a lui, un loc preferat in autobuz, unii discuta in grupuri mici, altii dormiteaza morocanosi , dar astazi e altceva, autobuzele sunt pline de cei care s-au intors din trenurile trimise in Timisoara. Au plecat fortat,  dotati cu bate  si au fost trimisi sa inabuse revolta de acolo, sau sa apere tara de invazia ungurilor, cum li se spusese . Unele trenuri au fost oprite pe traseu dar cateva chiar au ajuns acolo , iar presupusii batausi au fost intampinati in gara din Timisoara de oameni liberi, care le-au oferit hrana si cel mai imporant , gustul libertatii !  i –au plimbat prin oras, le-au povestit ce se intamplase acolo si i-au convins …… Erau deja dornici sa se intoarca si sa  lupte pentru cauza lor ..
 In acea dimineata pregateam  doua IAR 99 pentru  testare la  Centrul de incercari in zbor, cand muncitorii , convinsi de cei care se intorsesera de la Timisoara, au inceput sa se adune in curtea fabricii .
Destul de repede, in jur de ora 8.30 , portile erau deschise si o coloana masiva de 2500 oameni a plecat catre oras ai au inceput sa se auda primele lozinci invatate la Timisoara.
Am parcat  repede cele doua IAR-uri in hangar, asigurandu-ne ca sunt in siguranta si am inceput sa alergam sa prindem din urma coloana de manifestanti.
Pe soseaua spre oras  eram  salutati enigmatic cu semnul victoriei   de «’turistii » rusi  care treceau catre Bucuresti  venind dinspre Yugoslavia  in Ladele lor , cate doi baieti bine facuti si tunsi scurt.
Au inceput imediat zvonurile – ne asteapta trupe de securitate la intrarea in oras  pregatiti sa ne opreasca , au aparut primii lideri ad-hoc si totodata marea teama ca se va trage .
            Doream sa fim cat mai multi si treptat ni s-au alaturat cei de la Intreprinderea de utilaj greu,  in frunte cu directorul de atunci (in cativa ani  va deveni  proprietarul fabricii)  . Salariatii de la Electroputere au refuzat sa iese din fabrica  si se zvonea  ca sunt paziti de securisti cu caini , iar  portile de la sectii fusesera sudate. Un coleg a luat un steag si a inceput sa alerge prin sectii chemandu-i sa iese in strada unde ii asteapta cateva mii de oameni . Pana sa ii convinga, coloana se miscase si cand au ajuns si cei din Electro in sosea nu mai era nimeni , va dati seama de stupoarea creata.  Altii stateau la cozile de alimente sau lucrau la blocurile in constructie de pe traseu, privindu-ne cu nedumerire si uimire dar isi vedeau in continuare  linistiti  de treburile lor.
Ceva totusi mi se parea in neregula. Desi Avioane Craiova avea conducerea formata numai din ofiteri iar paza era asigurata de Securitate , portile se deschisesera larg pentru manifestanti si singura cerinta a fost sa nu se faca distrugeri in oras. Trecusem pe langa Regimentul 67 de aviatie si nici acolo nu fusesem opriti, dar cel mai ciudat a fost cand am vazut in primele randuri un inginer de la centrul de calcul care fusese avansat de curand direct capitan activ,  din civil  - nu era altul decat fiul generalului Rosu comandant al Armatei a III a – fortele din Oltenia si sudul tarii ,  de altfel un tip departe de a fi genul de revolutionar .
La un moment dat ni s-a alaturat si un domn cu o camera video, privit la inceput cu circumspectie . (mai jos e un link cu inregistrarea facuta)
           Ajunsi la Primarie, am fost blocati de un cordon de scutieri , cateva masini de pompieri si niste TAB-uri.
         Se parea ca se va ajunge la o confruntare cu fortele de ordine dar starea de spirit te impingea catre orice sacrificiu, lozincile invatate la Timisoara rasunau din mii de glasuri.
           Parea ireal si era clar ca nu se mai putea da inapoi.
         Au urmat minute lungi in care asteptam ceva , nu stiam exact ce  si singura incurajare a fost gestul scutierilor care ne-au aratat incarcatoarele goale ale automatelor . Intr-un final s-au retras brusc , multimea navalind in piata Prefecturii,printre blindatele ale caror echipaje s-au alaturat manifestantilor. Era in jur de ora 11 si nu stiam nimic din ce se intampla in Bucuresti sau restul tarii .
        Primul secretar a incercat sa vorbeasca la o statie de amplificare , fara nici un rezultat, iar imediat ce a inceput sa emita TVRul  Liber, locatarii din blocurile aflate in jurul pietii ne-au strigat informandu-ne din balcoane despre sinucidera lui Milea si apoi fuga lui Ceausescu.
          A urmat pentru  cei  din piata un moment de bucurie si o  eliberare din tensiunea si teama ce ne cuprinsesera, momente de exaltare care nu credeam ca le vom trai vreodata.Altii , mai pragmatici, s-au imbulzit pe usa Comitetului judetean de partid , usa pe care aveau sa iese mai tarziu ca senatori, deputati sau oricum nu cu mana goala , macar viitori lideri sindicali sau revolutionari profesionisti  .
      A aparut in balcon Tudor Gheorghe, a cantat frumos  si  am plecat  catre casa  linistiti si multumiti, convinsi de schimare, doar in Comitetul judetean de partid erau acum numai oameni noi si urma sa privim totul la  televizor , unde incepuse reality showul lui Iliescu &Co , emisiune care ne va tine anesteziati mult timp de acum.
      Se terminase o epoca , se terminase razboiul rece , eram plini de sperante si iluzii crezand cu naivitate ca binele a invins raul pentru totdeauna, la fel ca in basmele copilariei noastre.
 
Acum stim cu totii urmarea si urmarile ….

Aici sunt cateva linkuri ce ilustreaza cateva  scene din poveste …


25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie '89 - Muncitori din Oltenia, aduşi la Timişoara cu trenuri, să lupte cu ”huliganii”


 Imagini de la Revoluție, difuzate în premieră -  Craiova





Grigore

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu