Era 22 decembrie ora 7 dimineata. Totul
pare normal in Craiova si
cele 30 autobuze, sau curse speciale cum le numeam noi, asteaptau in statii sa transporte salariatii
catre Avioane .
De obicei fiecare are o rutina a lui, un loc preferat in autobuz,
unii discuta in grupuri mici, altii dormiteaza morocanosi , dar astazi e
altceva, autobuzele sunt pline de cei care s-au intors din trenurile trimise in
Timisoara. Au plecat fortat, dotati cu
bate si au fost trimisi sa inabuse revolta de acolo,
sau sa apere tara de invazia ungurilor, cum li se spusese . Unele trenuri au
fost oprite pe traseu dar cateva chiar au ajuns acolo , iar presupusii
batausi au fost intampinati in gara din Timisoara de oameni liberi, care
le-au oferit hrana si cel mai imporant , gustul libertatii ! i –au plimbat prin oras, le-au povestit ce se
intamplase acolo si i-au convins …… Erau deja dornici sa se intoarca si sa lupte pentru cauza lor ..
In acea
dimineata pregateam doua IAR 99 pentru testare la Centrul de incercari in zbor, cand muncitorii
, convinsi de cei care se intorsesera de la Timisoara, au inceput sa se adune
in curtea fabricii .
Destul de repede, in jur de ora 8.30 , portile
erau deschise si o coloana masiva de 2500 oameni a plecat catre oras ai au
inceput sa se auda primele lozinci invatate la Timisoara.
Am parcat
repede cele doua IAR-uri in hangar, asigurandu-ne ca sunt in siguranta si
am inceput sa alergam sa prindem din urma coloana de manifestanti.
Pe soseaua spre oras eram
salutati enigmatic cu semnul victoriei de «’turistii » rusi care treceau catre Bucuresti venind dinspre Yugoslavia in Ladele lor , cate doi baieti bine facuti si
tunsi scurt.
Au inceput imediat zvonurile – ne asteapta trupe
de securitate la intrarea in oras pregatiti sa ne opreasca , au aparut primii
lideri ad-hoc si totodata marea teama ca se va trage .
Doream
sa fim cat mai multi si treptat ni s-au alaturat cei de la Intreprinderea de
utilaj greu, in frunte cu directorul de
atunci (in cativa ani va deveni proprietarul fabricii) . Salariatii de la Electroputere au refuzat sa
iese din fabrica si se zvonea ca sunt paziti de securisti cu caini ,
iar portile de la sectii fusesera
sudate. Un coleg a luat un steag si a inceput sa alerge prin sectii chemandu-i
sa iese in strada unde ii asteapta cateva mii de oameni . Pana sa ii convinga,
coloana se miscase si cand au ajuns si cei din Electro in sosea nu mai era
nimeni , va dati seama de stupoarea creata. Altii stateau la cozile de alimente sau lucrau
la blocurile in constructie de pe traseu, privindu-ne cu nedumerire si uimire
dar isi vedeau in continuare linistiti de treburile lor.
Ceva totusi mi se parea in neregula. Desi Avioane Craiova avea conducerea
formata numai din ofiteri iar paza era asigurata de Securitate , portile se
deschisesera larg pentru manifestanti si singura cerinta a fost sa nu se faca
distrugeri in oras. Trecusem pe langa Regimentul 67 de aviatie si nici acolo nu
fusesem opriti, dar cel mai ciudat a fost cand am vazut in primele randuri un
inginer de la centrul de calcul care fusese avansat de curand direct capitan activ, din civil - nu era altul decat fiul generalului Rosu comandant
al Armatei a III a – fortele din Oltenia si sudul tarii , de altfel un tip departe de a fi genul de
revolutionar .
La un moment dat ni s-a alaturat si un domn cu o
camera video, privit la inceput cu circumspectie . (mai jos e un link cu
inregistrarea facuta)
Ajunsi la Primarie, am fost blocati de un cordon de scutieri , cateva
masini de pompieri si niste TAB-uri.
Se parea ca se va ajunge la o confruntare cu fortele de ordine dar starea
de spirit te impingea catre orice sacrificiu, lozincile invatate la Timisoara
rasunau din mii de glasuri.
Parea ireal si era clar ca nu se mai putea da inapoi.
Au urmat minute lungi in care asteptam ceva , nu stiam exact ce si singura incurajare a fost gestul
scutierilor care ne-au aratat incarcatoarele goale ale automatelor . Intr-un
final s-au retras brusc , multimea navalind in piata Prefecturii,printre
blindatele ale caror echipaje s-au alaturat manifestantilor. Era in jur de ora
11 si nu stiam nimic din ce se intampla in Bucuresti sau restul tarii .
Primul secretar a incercat sa vorbeasca la o statie de amplificare , fara
nici un rezultat, iar imediat ce a inceput sa emita TVRul Liber, locatarii din blocurile aflate in jurul
pietii ne-au strigat informandu-ne din balcoane despre sinucidera lui Milea si
apoi fuga lui Ceausescu.
A urmat pentru cei din piata un moment de bucurie si o eliberare din tensiunea si teama ce ne
cuprinsesera, momente de exaltare care nu credeam ca le vom trai vreodata.Altii , mai pragmatici, s-au imbulzit pe usa Comitetului judetean de partid
, usa pe care aveau sa iese mai tarziu ca senatori, deputati sau oricum nu cu
mana goala , macar viitori lideri sindicali sau revolutionari
profesionisti .
A aparut in balcon Tudor Gheorghe, a cantat frumos si am plecat catre casa linistiti si multumiti, convinsi de
schimare, doar in Comitetul judetean de partid erau acum numai oameni noi si urma sa privim totul la televizor , unde incepuse reality showul lui
Iliescu &Co , emisiune care ne va tine anesteziati mult timp de acum.
Se terminase o epoca , se terminase razboiul rece , eram plini de sperante
si iluzii crezand cu naivitate ca binele a invins raul pentru totdeauna, la fel
ca in basmele copilariei noastre.
Acum stim cu totii urmarea si urmarile ….
Aici sunt cateva linkuri ce ilustreaza cateva scene din poveste …
25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21
decembrie '89 - Muncitori din Oltenia, aduşi la Timişoara cu trenuri, să lupte
cu ”huliganii”
Imagini de la Revoluție, difuzate în premieră - Craiova
Grigore
Va citez: " Era in jur de ora 11 si nu stiam nimic din ce se intampla in Bucuresti sau restul tarii .". La Sibiu aveam deja primul mort la ora 10.00 in Piata mare pe 21 decembrie 1989.
RăspundețiȘtergere